Închide

Culmea nesimțirii la parcatul ilegal în centrul Clujului

ActualitateAdministrațieTop NewsUncategorized by Luminiţa Silea - ian. 23, 2017 1 1191

Pe o stradă cu locuri de parcare aflate în zona II de tarifare niciunul dintre șoferi nu plătise taxa de parcare. Aceasta este una dintre „curiozitățile” rezultate în urma verifiărilor efectuate de polițiștii locali în primele săptămâni din an privind modul în care se parchează în zona centrală a Clujului. Este vorba despre strada Emil Racoviță unde din 79 de mașini parcate pe locurile de parcare cu plată situate pe respectiva arteră, niciun șofer nu plătise parcarea.

 

„Majorarea taxelor din parcare în centrul orașului a venit cu bune și cu niște minuni locale. De exemplu, în cazul parcării cu barieră din Piața Unirii. Și nu discutăm e bine sau nu că a fost amplastă acolo. Oricum, după pietonalizarea laturii de vest, va fi mult diminuată. Luam situația existentă. Dacă anul trecut încasam circa 100.000 pe lună din această parcare, acum încasările în trei zile au fost de 125.000 de lei. Acesta este un semnal că lumea vine cu mașina în zona centrală, are alternativă legală de parcare, își rezolvă problemele și pleacă. Este adevărat că avem și exemple din extrema cealaltă, în care pe străzile din centru cu locuri de parcare nu se plătește taxa de parcare. De asta am și intensificat controalele, ca să responsabilizăm șoferii. Față de anul trecut nu pot zice că acum este mai rău. Trebuie să mai analizăm datele”, e explicat viceprimarul Dan Tarcea.

Una dintre „mirările” controalelor efectuate de polițiștii locali privind modul în care se parchează în centrul orașului a fost legată de plata taxei de parcare. Pe o întreagă stradă situată în centrul orașului niciunul dintre șoferii care parcare nu-și plătise taxa de parcare. „Pe strada Racoviță, din 79 de locuri de parcare ocupare de mașini, nu se achitase taxa de parcare nici măcar pentru unul dintre acestea. Sperăm că viitoarele acțiuni nu vor mai aduce aceste date”, a mai adăugat Tarcea.

Din 2017 s-au majorat taxele de parcare în centrul orașului, în zona tarifară I care cuprinde, potrivit primăriei, 26 de artere cu locuri de parcare. Pe acestea durata de parcare a fost limitată la trei ore și nu se mai eliberează abonamente decât pentru riverani. De la 2 lei pe oră, la 4 lei pe oră. Taxele din zona II de parcare ce include peste 50 de artere, multe dintre le situate tot în centrul orașului, sunt de 2 lei pe oră.

O săptămână de verificări efectuate de polițiștii locali pe 24 de artere din zona centrală (14 străzi din zona I cât și 10 străzi incluse în zona II de tarifare) s-au soldat cu peste 730 de sancțiuni aplicate pentru parcări ilegale sau neplata taxei de parcare. Adică polițiștii au dat peste 100 de amenzi pe zi. Primarul Emil Boc spunea că maximum din 2016 a primăriei e de 1500 de amenzi într-o săptămână în tot Clujul, adică peste 200 de sancțiuni pe zi, raportat la numărul de polițiști locali care gestionează această activitate.

AICI DETALII:

Efectele majorării taxelor de parcare: s-a instalat haosul în centrul Clujului

Date publice făcute de poliția locală arată că, de exemplu, o săptămână de contoale efectuate la final de ianuarie 2016 (19-27 ianuarie) în P-ța Unirii, B-dul Eroilor, P-ța Mihai Viteazul, P-ța Gării, P-ța Cipariu, Str. Constantin Brâncuși și P-ța Mărăști s-a soldat cu 289 de sancțiuni totalizând 30.255 lei. Acestea s-au aplicat pentru mașinile oprite/staționate neregulamentar în intersecții, sensuri giratorii, banda de urgență, treceri de pietoni, stații CTP, benzi de circulație și pistele de biciclete.

O altă săptămână de verificări ale poliției locale în întreg orașul, la final de februarie început de martie 2016, privind modul în care șoferii clujeni parchează s-a soldat cu 1456 de sancțiuni din care 981 sancţiuni contravenţionale pentru opriri/staţionări neregulamentare pe trotuar, zone rezidenţiale şi pietonale şi parcări cu plată.

Restul sancțiunilor au fost defalcate astfel:

  • 233 sancţiuni contravenţionale pe banda de circulaţie/banda de urgenţă;
  • 87 sancţiuni contravenţionale în staţii CTP;
  • 56 sancţiuni contravenţionale în intersecţii și sensuri giratorii;
  • 15 sancţiuni contravenţionale pe treceri de pietoni;
  • 84 sancţiuni contravenţionale pe piste de biciclete;

Care sunt străzile cu locuri de parcare cu plată

ZONA I

Străzile: Baba Novac; Bolyai; Emmanuel de Martonne; Emil Isac; Eroilor; I.C.Brătianu; Iuliu Maniu; Mihail Kogălniceanu; Octavian Petrovici; P-ţa Unirii(inclusiv parking-ul cu bariere); Samuil Micu; Ştefan Octavian Iosif; Hermann Oberth; Universităţii; Virgil Fulicea; Constantin Daicoviciu; Paul Chinezu; Vasile Alecsandri; Brassai; David Ferenc; Emil Zola; Gaal Gabor; Tipografiei; Cotită; Sindicatelor; Franklin Delano Roosevelt.

ZONA II

Străzile : Observatorului-carosabil; Berăriei; Mamaia; Calea Dorobanţilor; Nicolae Titulescu; Bucureşti; Calea Floresti; Aviator Bădescu; Remetea; Acad. David Prodan; Andrei Muresanu; Hasdeu; Nicolae Bălcescu; 21 Decembrie 1989; Aleea Învăţătorului; Parking B.R.D.; Bariţiu; Clinicilor; Cardinal I. Hossu; Horea; Parking Opera Maghiară; P-ţa Mihai Viteazu (parking cu bariere); P-ţa Cipariu (parking cu bariere); parking Moţilor; Republicii; Iaşilor; Avram Iancu; Victor Babeş; P-ţa Avram Iancu; P-ţa Ştefan cel Mare; Bisericii Ortodoxe; Decebal; Traian; Dacia; Dragălina-Camera de Comerţ şi Industrie; Constantin Dobrogeanu-Gherea; Mihai Eminescu; Pavel Roşca; Petofi Şandor; Piteşti; Ploieşti; Năvodari; Gheorghe Marinescu; Arany Janos; Cişmigiu; Nufărului; Traian Moşoiu; Rubin Patiţia; George Coşbuc, Emil Racoviţă; Crişan; Deva; C.Brâncuşi (tronsonul cuprins intre N.Titulescu şi S. Albini); Baza Sportivă Gheorgheni.

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare