Închide

An prosper pentru energia de stat. Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz și Transelectrica au cumulat profituri de 2 miliarde euro și venituri de 8 miliarde euro, în 2022

Economie by Actual de Cluj - feb. 28, 2023 0 161

Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz și Transelectrica, companii controlate majoritar de statul român, au avut profituri cumulate de aproape 10 miliarde de lei (2 miliarde euro), în 2022, la venituri de 37 miliarde lei (aproape 8 miliarde euro), pe fondul creșterilor generalizate ale prețului energiei, arată datele centralizate de Economedia. Este, de departe, cel mai bun an pentru companiile energetice de stat, iar statul, ca acționar majoritar la ele, va culege dividende consistente, ca, de altfel, și Fondul Proprietatea, care deține acțiuni la toate aceste companii. Ca și fondurile de pensii Pilonul 2, care și ele au plasamente la companiile listate, cum ar fi Romgaz, Nuclearelectrica și Transgaz.

În condițiile în care este cel mai mare producător de energie din țară și cu cele mai mici costuri, Hidroelectrica a bifat un profit de 4 miliarde de lei, anul trecut, cu o treime mai mare decât în precedentul an, obținut în condițiile unei producții de energie electrică mai reduse: 13 TWh, față de 16 TWh anul precedent, vânzări din producția proprie.

Nuclearelectrica a înregistrat și ea profituri de 2,7 miliarde lei, mai mari cu 163% față de 2021, la venituri de 6,7 miliarde lei.

Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a încheiat anul 2022 cu un profit net de 2,54 miliarde lei, în creștere cu 32% față de rezultatul net de 1,91 miliarde lei înregistrat în anul precedent, în ciuda faptului că producția de gaze a scăzut ușor, cu 92 de milioane de metri cubi.

Transelectrica, monopolul transportului de electricitate, a realizat un profit de 530 milioane lei, de 1.000 de ori mai mare decât în anul precedent, la venituri de 6,3 miliarde lei. (Este important de precizat însă că anul 2021 a fost unul în care compania a raportat un profit excepțional de mic, de 450.000 de lei, spre comparație cu anii 2020 și 2019, când acesta s-a ridicat la 145 de milioane de lei, respectiv de 104 milioane lei).

Transgaz, monopolul transportului de gaze din România, și-a dublat profitul în 2022, până la 369 milioane lei, în timp ce veniturile au urcat la 1,57 miliarde lei, în creştere cu 15%, în condițiile în care a transportat cu 1 miliard de metri cubi mai puține gaze ca în 2021.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu