Închide

Muzeu al locomotivei la Dej, din martie

Din județ by Actual de Cluj - ian. 03, 2018 0 587

După ani de muncă făcută cu răbdare și pasiune de către Florin Nan, autoritățile vor recunoaște, în sfârșit, în mod oficial, expoziția de locomotive din Depoul Dej-Triaj, prin înființarea unui Muzeu al Locomotivelor.

Astfel, conform unui proiect de lege care a fost aprobat deja de Parlamentul României și care urmează să ajungă la promulgare la președinte, începând cu 1 martie 2018, în Dej-Triaj va fi înființat Centrul Muzeal al Locomotivelor Dej. Acesta se va afla în subordinea Muzeului Cailor Ferate, și va expune pe lângă cele 25 de locomotive vechi existențe deja, material rulant de cale ferată, de promovare a istoriei și tehnicii feroviare, de importanță națională, conform proiectului de lege, relatează dejeanul.ro.

Expoziția de locomotive de la Dej a fost începută în urmă cu 23 de ani de către câțiva ceferiști pasionați, care au reușit cu propriile resurse să salveze de la casare și să recondiționeze de-a lungul anilor 25 de locomotive, care reflectă istoria de sute de ani a Căilor Ferate Române. Printre piesele de forță ale expoziției de la Dej se află și o locomotivă cu aburi veche de 105 ani. Deși nu a funcționat oficial ca un muzeu, expoziția a fost vizitată în ultimii ani de mii de turiști, pasionați de trenuri.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare