Municipiul Aiud și-a găsit arhitect șef după 7 ani și 15 concursuri. Va face naveta pe autostradă din Florești, cartierul ”dormitor” al Clujului
AdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 03, 2023 0 374
Postul de arhitect șef al municipiului Aiud din județul Alba a fost ocupat după șapte ani în care s-au organizat nu mai puțin de 15 concursuri. A fost ocupat de o tânără arhitectă din Cluj-Napoca, care a depus ieri jurământul.
Din 2016, Primăria Municipiului Aiud organizează concursuri pentru ocuparea funcției de arhitect șef al orașului, arată economedia.ro. După al 15-lea concurs, postul a fost ocupat în sfârșit de către Romana Donca, o tânără arhitectă care locuiește în Florești și care, cel mai probabil va face naveta. Cartierul Florești din Cluj-Napoca este legat prin autostradă de Aiud, iar naveta durează aproximativ 40 de minute. ”Este un fenomen pe care îl constat. Să locuiești în Florești nu este un impediment pentru cineva să aibă loc de muncă în Aiud. Sunt mai multe cazuri, mi s-a spus. De altfel am și inițiat un proiect cu locuințe pentru tinerii specialiști, exact pentru că vrem să vină cât mai mulți oameni calificați la noi în oraș”, a spus primarul Oana Badea.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
A furat portofele și a scos bani de pe cardurile găsite în ele. Un bărbat din Cluj, trimis în judecată pentru retrageri de peste 18.000 de lei
oct. 14, 2026 0
-
Bătaie pe strada Piezișă din Cluj-Napoca: trei tineri, reținuți la două săptămâni după agresiune, apoi plasați sub control judiciar
oct. 14, 2026 0
