Închide

Miting politic de proporții în centrul Clujului azi la amiază, principalul candidat la alegerile prezidențiale Crin Antonescu a fost prezentat pe scenă în piața Unirii

Politica by Actual de Cluj - mart. 29, 2025 1 472

Miting politic de proporții în centrul Clujului azi la amiază, principalul candidat la alegerile prezidențiale Crin Antonescu a fost prezentat pe scenă în piața Unirii.

”Viitorul președinte al României”, l-a prezentat primarul din Cluj, Emil Boc, care a făcut oficiile de gazdă. ”Drumul spre Cotroceni începe de la Cluj”.

Mitingul a început cu imnul României. Primul discurs – Alin Tișe. ”Astăzi suntem într-un moment important pentru istoria României (..) Oamenii așteaptă altceva de la noi, dar pentru aceasta 4 mai reprezintă testul de maturitate pentru cele trei partide. Pe de o parte testul de maturitate între ele pentru a demonstra că sunt loiale, consecvente în apărarea interesului public și în a susține candidatul pe care l-au propus, proeuropean, dar pe de altă arte este un test și în relațiile cu cetățenii care așteaptă de la noi această consecvență, devotament și lăsarea problemelor secundare de o parte”.
Vasile Dâncu: ”suntem într-un moment important al României. Am spus despre dl Crin Antonescu că este ultimul romantic al politicii și am fost mirat că după aia m-au întrebat foarte mulți ce am vrut să spun, alții m-au întrebat dacă-i de bine sau de rău. Domnia sa a înțeles cu siguranță și mi-a confirmat astăzi. Am vrut însă să spun că ultimii romantici ai politicii este cei care cred în ordine, legalitate, care îi respectă pe oameni și cred înceea ce spun sau când văd că în jurul lor se adună ticăloșia, hoția sau minciuna și joacă hora unirii atunci se retrag cu eleganță. România nu are nevoie de salvatori în acest moment. Dl Crin Antonescu nu este un salvator, cei care doresc salvatori înseamnă că nu mai au speranță, încredere în sine, în instituții, în România. Ne trebuie un lider care să ia o făclie și să meargă înainte în întunericul geopolitic care s-a născut deja și trebuie să ne descurcăm. În toamnă am votat emoțional cu toții. Fiecare a vrut colegul de partid să fie președinte. Nu am înțeles atunci că votul emoțional poate să-ți trădeze interesele, interesele României”.
Kelemen Hunor, care a vorbit în românește și ulterior în maghiară: ”Vom câștiga alegerile cu Crin Antonescu pentru că am înțeles mesajul oamenilor, așteaptă respect, onestitate, sinceritate, predictibilitate, așteaptă siguranță ceea ce înseamnă pace”.

”Nu am venit să vorbesc despre dacă vom câștiga alegerile prezidențiale, ci despre ceea ce voi face împreună cu oamenii de aici, împreună cu voi toți când voi fi președinte. Nu am nicio îndoială. Nu-i vorba de dacă. Ce avem de făcut în campania electorală știm. Este important să vorbesc cu dumneavoastră, cei care mă susțineți, despre lucruri în care eu cred, despre lucruri, așa cum superb și îndatoritor când a căpătat drept la cuvânt a spus profesorul Vasile Dîncu, mă fac să fiu încă definitiv pe toată viața un romantic în politică (..) vreau să vorbesc despre două lucruri speciale. În primul rând despre modelul de președinte pe care eu mă ambiționez să-l împlinesc. Știu că trăm vremuri grele și e nevoie de lideri ambițioși. Dacă vreau să fiu liderul acestei națiuni prin voința voastr nu pot avea ambiții mici. Vreau să fiu pur și simplu atât cât mă vor ține puterile și îmi va permite vremea să fiu un președinte model pentru clasa politică din România. Acest lucru, această încredere și acest mandat îmi este dat de partidele, de alianța și de politicienii remarcabili care sunt astăzi alături de mine și în susținerea mea. România are acum cea mai bună poziție din istoria sa. Noi știm, așa cum ne-au spus oamenii, că putem face mult mai mult, că multe lucruri trebuie să se schimbe și dacă acum sunt împreună cu această coaliție de guvernare nu înseamnă că eu candidez pentru ea ci pentru voi în primul rând și pentru cetățenii României împreună cu care și pentru care vom lucra. Președintele României trebuie să-și înțeleagă rolul, să inspire, să dea exemplu, pentru că președintele are privilegiul, onoarea și obligația nu nu doar de a fi primul politician al țării ci primul cetățean al țării. Cea mai mare calitatea a mea e că nu am uitat cine am fost înainte să fiu demnitar și cine voi fi după ce nu mai sunt demnitar (…) Așa cum zece ani nu mi-au lipsit onorurile și puterea mă voi întoarce între voi”, a declarat Crin Antonescu, în aplauzele mulțimii adunate în Piața Unirii – cea din urmă cu referire la lipsa sa de activitate din ultimul deceniu.
Acesta e primul miting de susținere pentru Antonescu, în condițiile în care campania electorală începe în 4 aprilie, cu o lună înainte de alegeri. Antonescu este candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale.

În piață au fost prezente mii de persoane.

”Îi blocat tot traficul din cauza voastră”, a reclamat un clujean.

Un comentariu

  1. Da Da ..exact 1800 de oameni au fost..toti dusi de partide cu ordin(primarii si finctionari la stat tributari politic)…sunteti in cadere libera fratilor….CHIAR NU A-TI INTELES CA ACESTI LEADERI VA DUC SUB PAMANT!!!????

Scrie un comentariu