Miriuță dă cărțile pe față la finalul campionatului. „Am avut oferte, dar nu plec! Am tot programul stabilit pentru sezonul următor.”Câte transferuri va face CFR-ul în vară
SportTop News by Catalin Suciu - mai 15, 2017 0 2344
CFR Cluj a încheiat sezonul Ligii 1 pe locul 4, iar la anul ar vrea să se lupte la titlul. Totul depinde însă de ce decizie va lua Tribunalul pe 26 mai în dosarul de insolvență.
Miriuță spune că și-a făcut deja programul pentru campionatul următor. Antrenorul vorbește inclusiv de campania de achiziții a „feroviarilor” din această vară.
Pe 26 mai se judecă viitorul CFR-ului al Tribunal. Dacă echipa va ieși din insolvență, atunci vor veni și investițiile. Dacă nu, clubul va continua anul urmtor cu un buget de avarie, la limită. Miza e participarea în cupele europene din sezonul 2018-2019, posibilă numai dacă societatea va ieși din insolvență la finalul acestei luni.
Miriuță e sigur că CFR-ul va primi vestea cea mare. Antrenorul și-a făcut deja programul de pregătire pentru vară și anunță transferuri importante.
„Nu plec nicăieri! Viitorul meu este la CFR și nu mă gândesc că nu vom ieși din insolvență. I-am salutat pe băieți, le-am urat odihnă plăcută, iar pe 8 iunie ne revedem la reunire. Vom sta la Cluj, apoi vom susține un cantonament în Slovenia, unde am fost și anul trecut. Una peste alta, cred că a fost un an bun pentru noi, având în vedere toate lucrurile care s-au întâmplat. Cu acel minus de puncte, cu insolvența din care n-am ieșuit. Cred că dacă ieșeam din insolvență, puteam fi campioni acum”, a spus Miriuță pentru actualdecluj.ro.
Antrenorul spune că a avut mai multe oferte în ultimele luni, însă nu le-a dat curs. „Au fost propuneri, însă nu am acceptat pentru că mi-am dat cuvântul aici și vreau să ne batem la campionat din sezonul următor. Vom face transferuri, am urmărit foarte mulți fotbaliști de mult timp, cu unii s-a și discutat deja. Vom face șapte sau opt transferuri în această vară și ne vom bate la primele două locuri, acesta va fi obiectivul. Eu sunt optimist, iar la CFR mă simt extraordinar. Facem treabă, vom avea obiective mari”, a mai spus Miriuță.