Închide

Minivacanța de 1 Decembrie în satul de poveste din România (P)

ActualitateSocial by Actual de Cluj - nov. 28, 2018 0 335

Un sat mic din Maramureș a devenit magnet pentru turiști. Inclus pe lista celor mai frumoase sate din România, Breb l-a atras până și pe prințul Charles. De 1 Decembrie, gazdele își așteaptă oaspeții în case vechi de mai bine de jumătate de secol, cu mâncare tradițională, drumeții, foc de tabără și voie bună. 

În satul Breb din Maramureș o mână de oameni au pus mână de la mână și au încercat să reînvie vechile tradiții. Au recondiționat casele vechi, fac agricultură și le arată turiștilor cum trăiau bunicii lor. S-au reîntors la tradiții și vor să le demonstreze orășenilor că se poate trăi și altfel: fără mașini, fără tehnologie și mai ales fără E-uri și produse fast-food. Oaspeții sunt învățați cum se frământă pâinea și cozonacul, merg în vizită la meșteri și fac drumeții cu căruța.

Foc de tabară, seară de joc și mâncare tradițională la Poiana Creasta Cocoșului 

De 1 Decembrie, cei care vor să scape de agitația orașului pot petrece o vacanță de poveste la Poiana Creasta Cocoșului. Locul face parte din ariile protejate ale României și se află în zona nord-vestică a munților Gutâi. Turiștii dornici de aventuri pot explora locul, fiind răsplătiți cu peisaje de basm. Poiana Creasta Cocoșului a fost deschisă recent și dispune de aproape 30 de locuri de cazare. Patru case de lemn, vechi de mai bine de 50 de ani, au fost recondiționate pentru a le arăta acestora cum trăiau bunicii lor. Fiecare căsuță, decorată în stil autentic chiar de bătrânii satului, are baie proprie, dar și bucătărie unde se poate găti. Prețul unei nopți de cazare în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie este de 200 de lei pe noapte de persoană și include cazare, masă, foc de tabără, dar și seara de joc alături de Coconii din Breb. Căsuțele se închiriază integral după cum urmează: Casa Mac – șase persoane, Casa Păpădie – șase persoane, Casa Floare de Nu-Mă-Uita – nouă persoane și Casa Floarea Soarelui – șase persoane.

Oamenii din sat, ghizi

„Noi dorim să resuscităm tradiția. Fără ea, identitatea noastră că popor este nulă. Pentru că orașul este sălbatic și nu mai găsești liniște, satul se urbanizează ușor iar nevoia de aer și sănătate crește, noi oprim timpul. Mai mult, ne întoarcem pe vremea bunicilor unde mersul pe jos era sfânt, mișcarea necesară, iar cântecul și dansul nelipsit” – spun gazdele de la Poiana Creasta Cocoșului. Mâncarea este gătită chiar de oamenii locului, după rețete tradiționale, fără coloranți, conservanți sau E-uri. De asemenea, gazdele le-au făcut și program turiștilor. Merg cu ei în drumeții pe munte sau vizitează bisericile vechi din sat care aparțin patrimoniului UNESCO. Toate aceste activități sunt ghidate de oamenii locului. „Iubim tot ceea ce este autentic, de aceea angajații noștri sunt oameni pricepuți din sat. Nu vrem să mai plece în străinătate la muncă, mai ales când este de lucru și aici”, spun gazdele.

Satul Breb se află la 40 de kilometri de Baia Mare, în apropierea orașului Ocna Șugatag. La intrarea în localitate, o poartă maramureșeană îi întâmpină pe drumeți.

Un altfel de turism cu sătenii din Budești, Maramureș 

Un alt loc în care vă puteți petrece Ziua României este pensiunea Soare-n Maramureș, din  satul Budești. Locul se află la nici zece minute de mers cu mașina de la pârtia Cavnic. „Ne-am strâns aici ca împreună cu sătenii să construim un turism nou, bazat pe experiențe autentice. Aici, omul e credincios și simplitatea locului vindecă mintea aglomerată și obosită de oraș. Credem mult în producția locală, astfel furnizorii noștri sunt chiar oamenii din sat. În același timp, cu cât ne mărim comunitatea, cu atât ne vom putea ajuta vecinii, oferindu-le locuri de muncă la noi sau cumpărând una-alta chiar de la ei din grădină. Nu vrem să mai plece la lucru în străinătate, când Maramureșu’ îi un loc așa luminos”, spun gazdele.

Oferta de 1 Decembrie

Pentru weekendul prelungit de 1 Decembrie, un cuplu trebuie să scoată din buzunar 900 de lei. În preț sunt incluse cazarea, focul de tabără, dar și spectacolul susținut de Ceterașii din Breb. Turiștii au la dispoziție un foișor, dar și un ciubăr încălzit cu apă sărată din Ocna Șugatag. La fel ca la Poiana Creasta Cocoșului, mâncarea este gătită de oamenii locului. „Din dorința de a oferi cât mai multe produse naturale și celor care încă nu au reușit să ajungă la noi în ogradă, am lansat Bunătăți din Munte o linie de dulcețuri, siropuri și obiecte artizanale. Fructele sunt culese de noi de la poalele Muntilor Gutâi, iar restul din propria grădina. Spre deosebire de ceea ce găsim în comerț, considerăm că oferta noastră pe partea de mâncare este un adevărat medicament pentru corp, mai ales datorită beneficiilor pe care siropurile le au, de exemplu”, spun gazdele.

Mai multe informații găsiți pe:

WWW.SOARE-NMARAMURES.RO

WWW.POIANACREASTACOCOSULUI.RO sau pe paginile de Facebook

https://www.facebook.com/Poiana-Creasta-Cocoșului-865225410333995/?ref=br_rs

https://www.facebook.com/SoarenMaramures/?ref=br_rs

(Articol Publicitar)

Nici un comentariu

Scrie un comentariu