Ministrul Sănătăţii: norma de hrană pentru pacienţii internaţi în spitale va creşte la 20 de lei pe zi
ActualitateAdministrațieSănătate by Actual de Cluj - apr. 05, 2022 0 296
“Am făcut o estimare, o normă de hrană de 20 de lei faţă de 11 lei în momentul de faţă, având în vedere numărul de zile de spitalizare din România, care ar fi posibil în acest, an înseamna un efort suplimentar de circa 100 de milioane de lei până la sfârşitul acestui an. Pentru cele nouă luni care au rămas din acest an ar fi un efort de 100 de milioane de lei pentru toţi pacienţii care se internează în România, la un nivel de 20 de lei. Sigur că dacă discut de un nivel de 22 de lei este ceva mai mult, dar am vrut să aveţi o idee legată de nivelul de finanţare necesar”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.
“Parlamentul poate să mai facă şi altceva, poate să găsească o finanţare a acestor norme de hrană nu neapărat din bugetul spitalului, ci poate să identifice şi o altă formă de finanţare. (…) Până acum finanţarea era făcută din bugetele spitalelor. (…) Puteau face asta şi până acum, puteau să depăşească cei 11 lei, dar odată cu creşterea costurilor generale o astfel de suplimentare din partea spitalelor, s-a diminuat foarte mult posibilitatea unei astfel de suplimetări şi atunci căutăm o formulă. Eu am căutat o formulă împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o formulă prin care să se poată reglementa prin hotărârea Guvernului României, se lucrează şi în Parlament. Evident, întotdeauna Parlamentul are întâietate şi dacă lucrurile se întâmplă rapid în Parlament, atunci cu atât mai bine”, a mai transmis ministrul Sănătăţii, citat de aceeași sursă.
Consilierii județeni USR au cerut și în 2021 și anul acesta dublarea sumelor alocate pentru norma de hrană a pacienților din spitale, însă propunerile lor au fost respinse de majoritatea PNL+UDMR din forul deliberativ, președintele Alin Tișe argumentând că susține o astfel de solicitare, însă că ea trebuie asumată din fonduri naționale, de Ministerul Sănătății și nu de Consiliul Județean care nu dispune de fonduri suplimentare.
sursa foto Facebook Dănuț Trifan Daniele Trifan
