Ministrul Sănătății candidează politic, spune că vrea să aducă şi Iaşiul la nivelul Clujului şi Timişoarei ”care au servicii medicale din ce în ce mai bune”
Sănătate by Actual de Cluj - oct. 15, 2024 0 209
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, la Iaşi, că a decis să candideze pe listele social democraţilor ieşeni la Camera Deputaţilor ca urmare a unor propuneri venite din partea colegilor de partid, el arătând că sănătatea este o prioritate pentru PSD şi că un obiectiv al partidului este de a aduce şi Iaşiul la nivelul serviciilor medicale oferite în Cluj sau Timişoara, transmite Agerpres, citat de g4media.ro.
Ministrul Rafila a fost întrebat de presă care au fost motivele care l-au determinat să candideze pe listele PSD Iaşi la alegerile parlamentare.
„A fost o discuţie a conducerii PSD. Colegii mei mi-au propus această candidatură ca prim candidat pe lista pentru Camera Deputaţilor, considerând că evoluţiile care au avut loc pe Sănătate în ultimii trei ani, de când sunt la Ministerul Sănătăţii, constituie un bun argument încât să putem să aducem şi Iaşiul la nivelul celorlalte oraşe universitare care au servicii medicale din ce în ce mai bune. Mă refer la Cluj, la Timişoara. Nu avem ocazia să vă invit să vedeţi şantierele de la Timişoara sau de la Cluj, care sunt foarte avansate. Ăsta a fost unul dintre motivele care arată că cele două domenii, poate că e simbolic cumva, Sănătatea şi Educaţia, sunt prioritare pentru PSD. Prezenţa mea şi a rectorului (Dan – n.r) Caşcaval pe locul întâi la Senat şi la Camera Deputaţilor, cred că reflectă extrem de bine această preocupare a Partidului Social Democrat”, a răspuns Alexandru Rafila.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Din culisele procesului Estefan vs. Ministerul Culturii / Ce s-a dezbătut la primul termen
iun. 09, 2026 0
-
EXCLUSIV Polițist achitat la Cluj pentru afaceri incompatibile cu funcția după ce ÎCCJ a schimbat regulile: afacerile paralele nu mai sunt infracțiune fără un ingredient esențial
iun. 09, 2026 0
