Închide

Ministrul Ghinea: Autostrada A7 care leagă Moldova de București și metroul din Cluj vor fi finanțate prin PNRR și trebuie terminate până în 2026

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 18, 2021 0 608

Autostrada A7, Ploiești – Pașcani, care leagă Moldova de București, este propusă de guvern pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), programul UE de aproape 30 de miliarde de euro, a declarat în exclusivitate pentru Economedia Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ghinea a mai spus în interviul pentru Economedia că un alt proiect major propus pentru finanțare în PNRR este metroul din Cluj, arată economedia.ro, un proiect al G4media.

Ambele proiecte trebuie terminate până în august 2026, data – limită la care statele membre pot cheltui banii alocați de UE prin acest program dedicat relansării economice post-pandemie.

Rep: La Pilonul 1, Tranziție verde, e menționat metroul. Ce proiect de metrou vreți să finanțați, din Cluj sau București?
Cristian Ghinea: Ambele. În documentul discutat cu Ministerul Transporturilor și cu care vom merge la Comisia Europeană sunt prevăzute investiții în linii noi de metrou la București și Cluj.

Rep: Dar e timp pentru metroul din Cluj, care e abia la început cu documentația tehnică?
Cristian Ghinea: Domnul Emil Boc m-a asigurat că se va face, dar poate fi împărțit în tronsoane și măcar un tronson sau două să fie gata. Noi raportăm număr de km. Dacă e un risc de întârziere, să putem raporta o bucată din el, să ne luăm banii pe el.

Mai jos interviul:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu