Închide

Mihai Fugarevici, Stada România: În mai anul viitor fabrica de medicamente de la Turda va fi gata. Toate costurile au explodat şi investiţia va ajunge la peste 60 mil. euro. Vom avea 500 de angajaţi

Economie by Actual de Cluj - oct. 02, 2023 0 333

Germanii de la grupul Stada, care con­struiesc la Turda o fabrică de medicamente, ce va produce 130 de milioane de cutii de medicamente anual, ar putea inaugura în mai anul viitor noua unitate de producţie.

„Este prima investiţie de acest nivel, de peste 50 mil. euro, făcută de la zero în România de la Revoluţie încoace. Investiţia este în grafic, clădirea este în picioare. Anul viitor, în luna mai, fabrica va fi gata. Cred că este o construcţie în timp record – am pus prima cărămidă în noiembrie anul trecut. Estimăm că prima cutie de medicamente o vom produce în Q3 sau Q4 anul viitor“, a spus Mihai Fugarevici, director general al Stada România, în cadrul summitului ZF Health & Pharma.

Grupul german Stada, prezent şi în România prin subsidiara Stada România, a marcat vânzări de 3,8 miliarde de euro în 2022, echivalentul unei creşteri de 11% faţă de anul precedent, în timp ce EBITDA s-a majorat cu 17%, până la 875 de milioane de euro.

Grupul Stada este unul dintre cele mai mari companii farma­ceu­tice din Germania şi a intrat pe piaţa ro­mâ­nească printr-o sub­si­diară în anul 1992. Compania este prezentă în 120 de ţări, având 20 de fabrici. În România, prezenţa Stada include sediul din Bucureşti, un laborator de testare a produselor în Timişoara, dar şi un depozit de medicamente, tot în Timişoara.

Este prima fabrică de medicamente construită de la 0 în România de către o companie internaţională, susține directorul Mihai Fugarevici. ”Am ales Turda pentru că este o localitate situată în inima unei regiuni cheie pentru Grupul Stada. Este aproape de depozitul nostru din Timişoara, aproape de unităţile de producţie din Serbia, precum şi de laboratorul nostru de testare ce deserveşte întreg grupul Stada la nivel global”, a arătat el recent.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare