Închide

Microbuz răsturnat pe DN1, 4 persoane rănite

Actualitate by Actual de Cluj - mai 04, 2019 0 141

Un microbuz  cu trei pasageri s-a răsturnat în urmă cu puține minute pe DN1; patru persoane au fost rănite.

„Șoferul vă fi transportat la spital, acuză dureri în piept. Ceilalți trei ocupanți prezintă doar răni ușoare, zgârieturi, contuzii”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș. La fața locului a intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al serviciului județean de ambulanță.

„O victimă a fost transportata la spital. Autovehicul cu 9 locuri, 4 ocupanți; se deplasau pe DN 1 din direcția Oradea spre Cluj, la aproximativ 500 de metri de la pornire a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile în partea dreapta a sensului sau de mers. Conducătorul auto în vârstă de 56 ani, din jud. Harghita, a fost transportat la spital cu leziuni ușoare. A fost testat si a rezultat ca nu consumase alcool. Accidentul s a produs la km 524+400 m, în afara localității Huedin”, au explicat polițiștii prezenți la fața locului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare