Închide

Metroul, proiect pe lista de investiții a Primăriei Cluj Napoca în 2018

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - ian. 18, 2018 0 1249

Primăria Cluj Napoca transpune, în sfârșit, propunerea liniei de tramvai la stadiul de inițiativă de proiect. Pe lista proiectelor de investiții din 2018, lansată spre consultare, figurează și studiul de prefezabilitate pentru acest obiectiv, suma estimativă pentru documentația tehnică fiind evaluată la 2,2 milioane de euro.  Numai anul acesta, pentru studiul de prefezabilitate, Primăria clujeană este dispusă să scoată la bătaie suma de 740.000 de euro.

Reamintim că despre posibilitatea realizării unui sistem de metrou în Cluj Napoca se discută de ani de zile, părerile legate de viabilitatea unui asemenea proiect fiind împărțite. Pe de-o parte sunt specialiștii în urbanism care apreciază că nu există o altă cale pentru degrevarea traficului din municipiu, cu excepția unui sistem subteran de transport în comun. Sunt, însă, și specialiși care consideră că structura geografică a orașului nu ar reprezenta un avantaj pentru un asemenea asemenea proiect de infrastructură.

Chestionat de adevărul.ro primarul Emil Boc a menționat că încă nu a fost fixată data la care va începe această investiție: „Suntem în faza de prefezabilitate, calendarul îl vor stabili cei ce vor face studiul. Ei ne vor da soluţiile, costuri, trasee, combinaţiile posibile”. Boc a mai spus că investiția este absolut necesară:  ”În 10 ani Clujul se va bloca. Ceea ce intuim noi, pe baza analizelor de trafic, e că pentru următorii ani dacă nu începem de azi să apăsăm butonul nu vom avea o soluţie (de trafic-nr) la Clujul care se extinde şi creşte ca populaţie în fiecare an. Autostrada Transilvania, prelungirea Bulevardului Muncii sau centura Vâlcele-Apahida deja sunt depăşite, sunt la capacitate maximă”, a explicat primarul la Realitatea FM Cluj, citat de adevărul.ro.

Ce spun specialiştii

Profesorul universitar Nicolae Filip, şeful laboratorului de trafic rutier al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, a susţinut într-un articol publicat de Adevărul că metroul ar putea deveni realitate peste câţiva ani. „Este interesantă ideea, e de acceptat, dar trebuie să vedem care soluţie ar fi cea mai utilă. Evaluarea şi stabilirea unui prag de rentabilitate ţine cont de numărul locuitorilor şi de lungimea liniilor de metrou. Implementarea proiectului peste 20 de ani ar fi un termen pesimist, e posibil să fie realizat mult mai curând. Estimativ, un kilometru ar costa 10 milioane de euro, dar cifrele exacte pot fi stabilite doar după realizarea unor studii serioase”, a punctat Filip. Publicația ma arată că preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Ţigănaş, nu agreează ideea metroului: „Nu văd sub nicio formă un metrou la Cluj sau în alte oraşe ale României, mai ales pe termen scurt sau mediu. Investiţia ar fi imensă, nici măcar Bucureştiul, care a beneficiat de fonduri uriaşe din partea Ministerului Transporturilor, dar şi din partea unor institutii internaţionale, nu a reuşit să facă mare lucru în ultimii 30 de ani. În ce priveşte Clujul, pe lângă costuri, şi geografia oraşului pune probleme considerabile din cauza diferenţelor de nivel, pentru că vorbim despre un oraş situat pe coline. Şi mai sunt şi alţi factori. Vă dau din nou exemplul Capitalei, unde liniile de metrou nu deservesc decât o mică parte din locuitori. Problema ar fi şi mai greu de rezolvat la Cluj, unde zonele cele mai locuite se află pe dealuri”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare