Închide

Metroul din Cluj e ca secțiunile prin lună, riscă să rămână un proiect pe hârtie, spune liderul PSD Cluj, Vasile Dâncu

ActualitateAdministrațiePoliticaTop News by Actual de Cluj - oct. 18, 2024 0 418

Metroul Clujului este un proiect prost pornit încă de la început, a spus pentru Actualdecluj.ro, Vasile Dâncu, președintele PSD Cluj. Acum,din acest motiv, a mai arătat acesta, e foarte greu să se susțină și riscă să rămână un proiect electoral.

„Căutăm finanțare. Eu sunt serios. Dar proiectul acesta cu metroul nu a fost început și plasat bine. Eu puneam o finanțare mare de la început. 500 de milioane de euro, în PNRR, dacă tot l-am pus acolo. Trebuie făcute și calumea aceste proiecte, de la început, nu doar proiecte electorale pentru că atunci rămân proiecte electorale. Pe hârtie”, a spus  Vasile Dâncu, în prezent eurodeputat.

În calitate de președinte al PSD Cluj, el a declarat public, în momentul în cadre organizația clujeană a depus listele de semnături pentru alegerile parlamentare că misiunea viitorilor parlamentari PSD este să susțină proiecte realiste pentru Cluj, metroul fiind calificat ca un proiect nerealist. Acesta a fost pus pe aceeași linie cu „secțiunile prin lună”.

„Mai vreau să facem un lucru. Suntem câțiva care mergem la Bruxelles și vom merge și la București și vreau să facem o politică realistă. Pentru că una este să visăm orașe de 5 stele, să facem secțiuni prin lună, metrouri sau alte lucruri și alta este ca acestea să se poată realiza. Trebuie să facem lucuri realizabile. Vrem ca social-democrați să pornim de la cetățeni și să vedem care sunt urgențele cele mai importante pentru oameni. Și apoi pentru brandul municipiului, brandul județului și Transilvania”, a spus Dâncu, în 17 octombrie, la Prefectura Cluj.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare