Închide

Mergi la FedCup? Iată ce trebuie să știi

Sport by Actual de Cluj - feb. 06, 2016 0 430

Poți asista la meciurile de FedCup de azi și mâine din Cluj, dar nu oricum: Federația de Tenis publică un regulament pe care trebuie să-l respecte toate cele câteva mii de spectatori.

Ceremonia de deschidere a competiției e programată la ora 12:45 iar meciurile încep la ora 13. Primul meci e cel dintre Simona Halep și Karolína Plíšková, urmat de meciul Monicăi Niculescu împotriva Petrei Kvitová.

Publicul are acces încă de la ora 10 prin intrarea principală a Sălii Polivalente. Copiii cu vârstă cuprinsă între 3 și 6 ani (inclusiv) au acces gratuit, cu condiția să fie ținuți în brațe de către părinți.

Pe tot parcursul meciurilor este interzisă părăsirea incintei arenei, astfel că cei care părăsesc sala nu vor mai putea reintra la meciuri. Accesul în arenă, după începerea meciului este permis după primele trei game-uri, apoi din 2 în 2 game-uri și la sfârșitul setului. Se va amenaja o zonă specială pentru fumat, delimitată de garduri, pe platoul de la etajul 1 al sălii, latura de est, ieșirea înspre Cluj Arena.

Accesul în sală a persoanelor cu handicap se va face de pe strada Uzinei Electrice, ușa Acces Media, de unde vor fi conduși la etajul 1, la locrurile destinate lor.

În sală este permis accesul cu aparate foto, dar fără a se folosi obiective profesionale. Filmatul este interzis pe tot parcursul meciurilor, iar pentru fotografii nu se va folosi bliț.

Parcarea subterană a Sălii Polivalente va fi închisă publicului. Toți conducătorii auto sunt invitați să parcheze pe platoul Sălii Sporturilor ”Horia Demian” sau în parcarea de la stadionul Cluj Arena.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu