Închide

Mergi la concertul lui Julio Iglesias de mâine? Iată ce trebuie să știi

Actualitate by Actual de Cluj - mai 21, 2015 1 488

Accesul în Sala Polivalentă din Cluj pentru concertul lui Julio Iglesias de mâine se face cu două ore înainte de deschiderea concertului, adică de la ora 18, anunță azi organizatorii.

Accesul la spectacol se va face pe baza biletului intact şi valid, ce trebuie păstrat pe toată durata evenimentului. Toate biletele vor fi scanate la intrare. Pentru evitarea aglomeraţiei, organizatorii recomandă publicului să vină din timp la spectacol, să folosească transportul în comun sau să utilizeze spațiile disponibile  din parcarea subterană a sălii de concerte.
Există trei puncte de acces – VIP, VIP Lojă și Premium Catering, și respectiv categoriile I, II, II și IV. Concertul începe la ora 20, oră de la care accesul în sala de spectacol e interzis.

În Sala Polivalentă e interzis accesul cu mâncare, băutură, aparate foto sau aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale, sticle, bidoane de plastic, obiecte contondente, conserve, cuţite, arme, artificii, bannere susţinute de beţe, scaune, lanţuri, animale de companie, bagaje voluminoase sau alte lucruri de valoare. Nu există un un spațiu de depozitare securizat.

Participanţii la eveniment sunt obligaţi să se supună atât controlului corporal, cât şi controlului bagajelor la intrările în sala polivalentă. În cazul în care posesorii de bilet aleg să părăsească zona de concert, aceștia nu vor mai putea utiliza biletele cu care au intrat, pentru accesul ulterior, ci accesul înapoi în sala de concert se va face pe baza unei ștampilei aplicate de personalul abilitat.
Ultimele bilete sunt puse la vânzare la casa de bilete a Sălii Polivalente sau standul Ticket Event din Iulius Mall.

Scrie un comentariu