Mediafax: Federația de Baschet vrea grupă în Campionatul European din 2017 în România, la Cluj
Sport by Actual de Cluj - oct. 29, 2015 0 246
Federaţia Română de Baschet va depune dosarul de candidatură a României pentru organizarea, în premieră, a unei grupe din cadrul Campionatului European masculin din 2017, meciurile urmând să se desfăşoare în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, informează Mediafax.
Potrivit unor surse federale, FR Baschet ar urma să trimită dosarul de candidatură către forul european în cursul săptămânii viitoare, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca fiind nominalizată drept gazdă.
Conform procedurilor, o inspecţie a FIBA va avea loc până la finalul lunii viitoare, cel mai probabil în 21 noiembrie, când la Cluj-Napoca se va juca partida feminină dintre România şi Bosnia, din preliminariile CE din 2017.
Amintim, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca e „în cărți” și pentru organizarea campionatului european de gimnastică – România e gazdă, Bucureștiul e prima variantă, dar numai dacă în Capitală va fi construit așteptatul complex polisportiv, fapt puțin probabil. (citește aici detalii) .
Până atunci, însă, Sala Polivalentă e gazda, anul viitor, a celui mai mare eveniment sportiv din România, întâlnirea de Fed Cup între reprezentantele României și Cehiei la tenis de câmp. Vezi aici detalii
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
FOTO/Back to School Fest la URBANO, în Florești. Două zile de activități pentru copii, în ciuda vremii, iar parcul comercial are de acum și un loc de joacă exterior
sept. 13, 2026 0
-
Accident rutier pe Strada Paul Ioan, în Cluj, cu un motociclist și o mașină implicate. Un bărbat a primit îngrijiri de urgență la fața locului
sept. 13, 2026 0
