Închide

„Masa caldă înainte de toate”: sute de copii vulnerabili din Cluj, sprijiniți de Primărie. Aproape 400 sunt din Pata Rât

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - aug. 12, 2026 0 30

boc cantina primariei o masa calda

Primăria Cluj-Napoca continuă programul prin care copiii proveniți din familii aflate în situații dificile primesc hrană gratuită, prin Cantina de Ajutor Social. În total, 569 de copii beneficiază în prezent de acest sprijin, iar cea mai mare parte dintre ei provin din zona Pata Rât.

397 dintre copiii incluși în program sunt din Pata Rât, în timp ce alți 172 provin din cartiere și alte zone ale municipiului și au fost incluși în funcție de situația materială a familiilor lor.

Programul „Niciun copil nu merge flămând la culcare” nu urmărește doar asigurarea unei mese, ci și reducerea barierelor materiale care pot afecta accesul copiilor la educație. Potrivit municipalității, sprijinul alimentar este completat, în cazul copiilor vulnerabili, de rechizite și transport către școală.

Primarul Emil Boc spune că situația materială a unei familii nu ar trebui să stabilească șansele unui copil în viață.

„Niciun copil nu merge flămând la culcare! 569 copii din tot orașul beneficiază de sprijinul nostru! Șansa unui copil în viață nu trebuie să fie influențată de situația materială a familiei din care provine!”, a transmis Emil Boc.

Edilul susține că masa oferită copiilor are și rolul de a-i ajuta să rămână în sistemul educațional, prezența la școală fiind una dintre condițiile programului.

„Cred cu tărie că șansa unui copil în viață nu trebuie influențată de locul unde se naște sau de problemele pe care le are familia. Noi trebuie să eliminăm barierele materiale pentru a-și putea împlini potențialul educațional. O masă caldă îi dă mai multă energie pentru a merge la școală. De asemenea, asigurăm educație, prezența lor la școală fiind obligatorie”, a declarat primarul.

Boc a vorbit și despre fenomenul cerșetoriei, afirmând că autoritățile trebuie să ofere soluții familiilor aflate în dificultate și să împiedice folosirea copiilor pentru cerșit.

„Toleranță ZERO față de cerșetorie! Asigurăm cadrul legal astfel încât nimeni să nu plece flămând la culcare!”, a mai transmis Emil Boc.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu