Închide

Marile eşecuri-fulger din industrie: investiţii de 300-400 mil. euro, de la Nokia şi Lactalis la Clariant, s-au spulberat în câţiva ani. Cel mai mare, la Cluj

Economie by Actual de Cluj - dec. 08, 2023 0 355

Industria românească a fost marcată în ultimul deceniu de exituri importante, dar cele mai răsunătoare rămân cele în care marii investitori au părăsit rapid fabricile pe care le-au construit fie cu credite, fie cu finanţare europeană.

Exemplul Clariant, care a anunţat recent că închide după doar un an fabrica din Podari, scoate la lumină alte eşecuri ale marilor grupuri în România, eşecuri care s-au terminat cu disponibilizări masive.

De departe cea mai puternică veste negativă din economie a fost când Nokia, gigant finlandez la acea vreme, anunţa în 2011 că închide fabrica din Jucu (Cluj) şi că renunţă la aproximativ 2.200 de oameni.

Tot 2011 a fost anul în care industria lactatelor a fost clătinată de o altă închidere, cea a Tnuva, companie israeliană care voia la momentul respectiv să detroneze poziţia gigantului Danone în România. Deschisă în 2007 după investiţii de peste 55 milioane de euro, fabrica a intrat în faliment, israelienii închizând inclusiv ferma de vaci de lapte pe care o aveau în Adunaţii Copăceni.

Per total, în ultimii 15 ani, Ziarul Financiar identifica recent pe o hartă 50 de fabrici mari care şi-au sistat activitatea din România, multe dintre companiile din spate optând pentru mutarea producţiei, fie tot pe plan local, dar în alte unităţi, fie peste hotare.

Precizăm, Clariant (foto), o companie de produse chimice de specialitate axată pe durabilitate, a anunțat în urmă cu două zile decizia de a închide producția de bioetanol sunliquid de la Podari, România, și de a reduce activitățile conexe ale liniei de afaceri de biocombustibili și derivativi din trei localități germane. După ce a dezvoltat tehnologia sunliquid, Clariant a luat decizia, în 2017, de a înființa propria fabrică comercială sunliquid la Podari, care a început să producă bioetanol în al doilea trimestru al anului 2022.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare