Închide

Marcel Ciolacu solicită suspendarea negocierilor pentru formarea noului Guvern

PoliticaTop News by Actual de Cluj - mai 20, 2023 0 149

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, cere suspendarea oricăror discuții din Coaliție privind formarea noului Guvern până la rezolvarea grevelor anunțate în Educație și Sanatate. „Prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale. Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată”, a scris liderul PSD, sâmbătă, pe Facebook.

„De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea țării și buna guvernare, astfel încât românii și economia româneasca să treacă mai ușor peste multiplele crize cu care ne confruntăm. Este clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor. De aceea, cred că, în acest moment, prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale. Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată. Coaliția are datoria să se reunească în primul rând pentru urgențele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluțiile sustenabile și un termen clar pentru noua lege a salarizării”, a scris liderul PSD, pe Facebook.
Sindicatele din învățământ au decis miercuri declanșarea grevei generale luni, 22 mai, la ora 8:00, în urma eșuării negocierilor cu premierul Nicolae Ciucă. „Greva care a fost anunţată va începe luni, 22 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Nu avem niciun motiv, în momentul de faţă, să renunţăm la această formă extremă de protest. Nu ne-am dorit-o, era obligaţia Guvernului şi a celor care au putere de decizie, cunoscând problemele noastre, să vină cu soluţii mult mai rapide. Şi, aşa cum i-am transmis şi domnului prim-ministru şi domnului Ciolacu, apare o mare problemă, cea legată de credibilitate”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor. În același timp, Federația Solidaritatea Sanitară a anunțat că angajații din sistemul de sănătate vor organiza un miting de protest în Piaţa Victoriei din Capitală pe 8 iunie, iar de la întâi iulie vor declanșa greva generală. Federaţia a cerut aplicarea proiectului de lege a salarizării stabilit cu Ministerul Sănătăţii, care să asigure reaşezarea în grila de salarizare a tuturor angajaţilor din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale şi creșterea veniturilor angajaţilor din sănătate. Sindicaliştii cer raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari şi raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal. Sindicaliștii au precizat că acțiunile de protest vor începe după numirea noului guvern.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare