Închide

Manelistul Culiță Sterp, care a provocat un accident în centrul Clujului după ce a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului izbindu-și mașina de o alta, ar fi fost drogat, nu doar beat

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 22, 2022 0 217

Manelistul Culiță Sterp, care a provocat un accident în centrul Clujului după ce a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului izbindu-și mașina de o alta, ar fi fost drogat, nu doar beat.

A fost confirmată prezența substanțelor psihoactive în sângele lui Sterp, nu doar a alcoolului, astfel că procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria cluj-napoca au extins cercetările în dosarul penal pe care i l-au deschis, cu un nou cap de acuzare – infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Aceasta după ce Sterp a condus prin oraș cu o viteză mult peste limita legală, a fost urmărit de polițiști și a provocat un accident, după care a părăsit locul accidentului, căci era beat. Dintre toate acestea, o singură infracțiune a fost reținută în sarcina sa, cea de părăsire a locului accidentului, după ce alcoolemia s-a dovedit puțin sub limita legală iar restul au fost considerate contravenții. ”Ca urmare a cercetărilor derulate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în baza probatoriului administrat, respectiv a confirmării prezenței substanțelor psihoactive de către instituția abilitată, în cazul conducătorului auto în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara, a fost dispusă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, au arătat anchetatorii.

La locul accidentului, Sterp a fost testat doar cu aparatul etilotest, însă la spital i-au fost recoltate probe biologice și în vederea identificării substanțelor interzise. Rezultatele au fost furnizate de Institutul de Medicină Legală.

Citește și:

Manelistul Culiță Sterp scapă și de dosarul penal pentru vătămare corporală din culpă, e cercetat sub control judiciar pentru părăsirea locului accidentului

Nici un comentariu

Scrie un comentariu