VIDEO Locuiești pe Edgar Quinet? Primăria ți-a preluat strada ca să o repare
AdministrațieTop News by Mihai Prodan - mai 31, 2016 0 1791
Strada privată Edgar Quinet din Mănăștur a trecut în proprietatea administrației locale din Cluj-Napoca, în urmă cu puține momente. E o veste bună pentru sutele de familii care locuiesc în blocurile de pe această stradă, care vor putea vedea în sfârșit strada refăcută.
Proiectul hotărârii de Consiliu Local a fost aprobat fără mari discuții în ultima ședință a actualei garnituri din deliberativul local, ce continuă și la această oră – o singură intervenție a avut viceprimarul Gheorghe Șurubaru. „Este ca să zic o premieră și ne bucurăm sincer că am reușit această preluare, dar nu vreau să trecem peste proiect fără să mulțumesc sincer întregii comisii de preluări străzi”, a spus el, adresând mulțumiri și primarului Emil Boc.
E o premieră ce creează premisele pentru preluarea altor străzi private din oraș, e vorba în total de sute de artere aflate în această situație – municipalitatea nu le poate moderniza fără a le primi în donație și în multe cazuri, cum a fost și Edgar Quinet, piedicile birocratice sunt considerabile.
Votul a fost votat cu 22 de voturi „pentru” și o neparticipare la vot.
Drumul Edgar Quinet din Mănăștur, paralel cu haotica stradă Câmpului, duce spre o mulțime de blocuri cu o mulțime de apartamente: aici locuiesc mii de clujeni, ce au cerut în repetate rânduri modernizarea drumului, dar Primăria a răspuns că nu-l poate repara fiindcă e proprietate privată.
Oferta de donație e recentă: doar în 23 mai a fost autentificată la notar. Drumul ce va fi donat are o suprafață totală de 11.511 metri pătrați. Iată ce se spune în referatul privind oferta de donație ce însoțește proiectul hotărârii de Consiliu Local privind primirea drumului în donație: Problematica preluării în domeniul public a străzii Edgar Quinet s-a pus încă din urmă cu patru ani, dar birocrația și hârțogăraiele necesare, în special dezmembrări de terenuri, au durat ani de zile.
O expertiză privind necesarul de lucrări de amenajare a străzii a calculat costurile la nu mai puțin de 3,1 milioane de lei, dar e de așteptat ca această cifră să crească, în funcție de soluția tehnică adoptată pentru repararea drumului.
Iată proiectul aprobat acum:
Faceți o plimbare virtuală pe strada Edgar Quinet:
Citește și: