Locomotiva unui tren cu zeci de pasageri a luat foc în Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 23, 2021 0 232
Locomotiva unui tren cu zeci de pasageri a luat foc în această după-masă în Cluj.
Locomotiva tracta un tren cu aproximativ 60 de pasageri iar compartimentul motor a luat foc în zona Văii Drăganului, în halta Valea Drăganului. La ora publicării acestei știri pompierii sosiți la fața locului încă lucrau la lichidarea flăcărilor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj Andrei Biriș spune că pasagerii nu au solicitat asistența medicală.
E vorba de trenul de pasageri InterRegio 1833, care face legătura între Iași și Timișoara și e operat de CFR Călători. Compania de transport a arătat în urmă cu puține momente că incendiul a survenit în jurul orei 17, între stațiile Poieni și Ciucea. ”Locomotiva a fost decuplată de la vagoane, iar mecanicul a acționat prompt cu stingătoarele din dotare. Conform procedurilor CFR Călători aferente unor asemenea situații, a fost avizat serviciul 112, o echipă de intervenție deplasându-se la fața locului”, a arătat CFR Călători. Compania a precizat că siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate și că trenul își va relua mersul cu o întârziere de două ore și jumătate, adică 150 de minute, cu o locomotivă de ajutor trimisă de la stația Cluj-Napoca. Călătorii trenului IR 1833 vor primi apă în stația Oradea, mai precizează compania de transport.
UPDATE ora 19: a ajuns locomotiva trimisă din stația Cluj-Napoca, iar trenul a fost tras în gara Ciucea.
Video ISU Cluj:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Clujul își pregătește administrația pentru trecerea în cloud: CJ vrea bani europeni pentru digitalizarea unitară a serviciilor celor 81 de primării din județ
sept. 30, 2026 0
-
Curtea de Conturi: Caietul de sarcini pentru dializă de la Clujana a preluat caracteristici identice din oferta unei firme. Spitalul a fost amendat cu o mie de euro
sept. 30, 2026 0
