Altă licitație de peste 70 de milioane de lei pentru reabilitarea a două poduri de pe linia ferată Apahida–Baia Mare
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - ian. 02, 2026 0 96
Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj a lansat o licitație pentru reabilitarea a două poduri de pe linia ferată Apahida–Baia Mare, investiția vizând proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a podurilor, podețelor și tunelurilor de cale ferată de pe acest tronson, după cum arată clubferoviar.ro.
Anunțul de achiziție a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice sub titlul „Proiectare și Execuție Lucrări de reabilitare poduri, podețe și tuneluri de cale ferată – Poduri 2 loturi, Linia CF 412 Apahida–Baia Mare”. Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 65,3 și 71,27 milioane de lei, fără TVA.
Procedura de atribuire este derulată sub incidența unei clauze suspensive, ceea ce înseamnă că semnarea contractului va avea loc doar după asigurarea sursei de finanțare. Licitația este împărțită în două loturi. Primul lot vizează reabilitarea podului de la kilometrul 48+826, cu o valoare estimată între 6,72 și 7,34 milioane de lei, iar al doilea lot se referă la podul de la kilometrul 111+810, unde valoarea estimată a lucrărilor este cuprinsă între 58,6 și 63,92 milioane de lei.
Pentru a participa la licitație, ofertanții trebuie să demonstreze experiență similară în ultimii cinci ani, prin lucrări comparabile ca nivel de complexitate și scop. De asemenea, este necesară deținerea Autorizației de Furnizor Feroviar și a Agrementului Tehnic Feroviar pentru servicii de proiectare și lucrări de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii feroviare, precum și dovada implementării unui sistem de management al calității conform standardului SR EN ISO 9001 sau echivalent.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 2 martie 2026, ora 15:00, pentru ambele loturi.
