Închide

Licitație de peste 13 milioane de euro pentru noi piste de biciclete în Pădurea Făget

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - mart. 24, 2025 0 193

sala polivalenta

Piste de biciclete pe fiecare sens de mers vor fi amenajate pe Drumul Sfântul Ioan, pe o distanță de 5 kilometri. Potrivit primarului Emil Boc, licitația a fost lansată iar contractul e finanțat din PNRR. Primarul a estimat că în toamna spera la contractarea unei firme care să facă proiectarea și execuția acestui obiectiv.

 

Valoarea totală estimată a contractului este de circa 70 de milioane lei. Termenul de realizare a pistelor este de un an de zile. Ofertele au ca dată limită pentru depunere data de 28.04.2025. Valoarea cheltuielilor diverse și neprevăzute este circa 3 milioane lei.

Potrivit caietului de sarcini, pistele vor fi amenajate pe fiecare sens de mers, pe un parcurs de peste 3 kilometri. Benzile carosabile vor avea 3 metri, iar pistele circa 2 metri. Se vor amenaja trotuare pe o porțiune a străzii şi canalizare pluvială.

„S-a aprobat derularea procedurii de licitație pentru realizarea drumului Sfântul Ioan, este vorba despre o investiție de peste 20 de milioane de euro, care vizează realizarea carosabilului la standarde moderne, a pistelor de biciclete, a trotuarelor acolo unde este posibil, pentru cei 5,4 kilometri care leagă practic Sfântul Ioan de Mănăștur. Prin acest proiect urmărim să extindem rețeaua de piste de biciclete, realizând oarecum un circuit, un sistem integrat de piste de biciclete. Proiectarea și execuția au fost scoase la licitație. Sperăm că în această toamnă să putem să desemnăm un câștigător și să înceapă lucrările”, a anunțat primarul Emil Boc, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu