Închide

Licitația de 30 de milioane de euro a primăriei, anulată. Au adjudecat și a doua oară contractul unor firme cu ofertă neconformă

AdministrațieTop NewsUncategorized by Luminiţa Silea - aug. 29, 2014 1 342

Consiliul Național pentru Soluționarea a decis în 27 august să anuleze licitația de 30 de milioane de euro pentru salubrizare Clujului, după ce a mai stabilit o dată că primăria a atribui contractul unei firme cu o ofertă neconformă, pe care a mai și favorizat-o pe parcursul derulării licitației. Inițial primări a atribuit contractul societății Supercom apropiată de liderul PMP Elena Udrea, după cum a relatat presa centrală. Apoi contractul a fost dat grupul de firme RER apropiat al unor lideri PDL.

 

Decizia primăriei de a atribui contractul de 30 de milioane de euro pentru salubrizarea Clujului în următorii opt ani de zile către firmele din grupul german RER a fost întoarsă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestaților. Este a doua oară în cadrul aceleiași licitații când instituția centrală spune că administrația locală a dat contractul unei firme cu o ofertă neconformă.

 

Comisia de licitație a primăriei a atribuit contractul către Supercom, însă CNSC și instanța a stabilit, în urma contestațiilor, că Supercom a fost favorizată de primărie să câștige (la criteriul redevență) și a decis anularea rezultatului, plus descalificarea firmei Brantner-Vereș (pe același motiv). Consiliul a decis ca ofertele Rosal și Polaris M. Holding să rămână descalificate așa cum a decis inițial comisia de licitație a primăriei. Comisia calificase aceste oferte ca neconforme, la fel și pe cea a societății Romprest Service.

În cursă mai rămăsese un singur ofertant, grupul de firme RER, care nu a depus, de altfel, nici contestații. Așa că acesta a fost declarat câștigător al contractului. Decizia a fost din nou contestată de Rosal, Romprest și Brantner-Vereș. Societățile au reclamat că administrația locală a atribuit contractul către o firmă cu o ofertă neconformă.

CNSC a admis toate trei contestațiile și a dispus anularea licitației organizate de primăria Cluj. Decizia poate fi contestată în termen de 10 zile.

În condițiile deciziei CNSC de la licitația pentru salubrizarea CLujului, la procedură au participat șase ofertanți și nici unul nu a îndeplinit condițiile din caietul de sarcini.

Potrivit surselor actualdecluj.ro, societățile din grupul RER nu avea nici logistică nici interes pentru a salubriza orașului și se pregăteau o serie de înțelegeri cu actualii operatori care salubrizează Clujul – Brantner-Vereș și Rosal.

RER Servicii Ecologice Buzău face parte din grupul de firme germane RER şi este precursoare al REBU care a început afacerile cu gunoaie în 1999, deţinând monopolul printr-un contract de asociere cu Primăria Capitalei. Numele RER se leagă de cel al deputatului de Buzău, Cezar Preda, membru de vază al PDL. Potrivit informaţiile din România Liberă, aceasta a fost şi director la RER Buzău, însă a demisionat din funcţiile deţinute la societăţi comerciale în 2005. RER este patronată de familia germană Remmert, dar în România, este încă legată de persoane importante conectate la partidul democrat liberal. RER România se ocupă sau se ocupa de salubrizare în Bucureşti, Timişoara, Buzău, Oradea, Galaţi, Brăila, Tulcea sau Deva, în baza unor contracte cu autorităţile publice.

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.