Închide

Liberalii clujeni au dat vrabia din mână pe cioara de pe gard. Cum a reajuns un condamnat penal primarul Belișului

ActualitateOpiniePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - oct. 17, 2020 0 2194

PSD Cluj a câștigat Primăria Beliș pe seama unei mari prostii a liberalilor (pe care, apropo, toți și-o asumă pe la colțuri). Iar ridicolul situației constă mai ales în faptul că primarul reales al PSD, Viorel Matiș, are o condamnare la activ, pentru dare de mită.

La început de an, liberalii clujeni dispuneau de un candidat cu potențial, măsurat într-un sondaj local – Marius Neag, om de-al Belișului, jurist în cadrul primăriei, cunoscut și apreciat în comunitate, coordonator al organizației locale a PNL – însă directiva de la nivel central a fost ca în locul lui Neag să fie validat un actor: Claudiu Bleonț (foto sus).

Liderii PNL Cluj au acceptat această directivă fără să crâcnească, intrând în campanie electorală alături de Bleonț, bucuroși că vor beneficia și ei de publicitate pe seama notorietății cunoscutului actor.  Lucru care s-a și întâmplat, de altfel, toată presă fiind interesată să relateze cum un actor renumit din București a ajuns să fie interesat să candideze la țară, în vârf de munte. Numai că în afară de reclama de la televizor, liberalii  nu s-au ales cu alte beneficii. Ba din contră, spun sursele Actual de Cluj, și-au ostilizat și membrii din organizația locală Beliș, în urma îndepărtări lui Marius Neag, pe lângă faptul că mandatul de primar s-a dus către candidatul PSD, căruia Curtea de Apel tocmai ce-a decis să-i mențină sentința de condamnare pentru dare de mită.

Să râdem ca la teatru

Până și PSD-iștii se miră că omul lor, candidatul Viorel Matiș cu care s-au ferit să se se expună în campanie electorală (acesta fiind condamnat penal pentru datre de mită), a reușit performanța unui scor aproape triplu față de cel obținut de Claudiu Bleonț, care beneificiase de tot sprijinul liderilor politici, și de la nivel județean, și de la nivel central.

Bleonț a primit nu doar de spijin intens din partea liberalilor, ci și mediatizare constantă pe parcursul campaniei electorale, în ziare locale, și pe la televiziuni centrale. În ciuda acestui aspect, a carismei sale și a implicării dovedite, actorul n-a reușit să le intre la suflet localnicilor, ba din contră – dacă e să ne luăm după informațiile apărute în Ziarul Făclia – și-a mai supărat și gazda, fiind dat afară din casa în care a locuit în ultimele 6 luni.

Mario Pignateli  (susține că nu e cetățean italian) este cel care l-a găzduit pe actorul Claudiu Bleonț la Beliș, în pensiunea „Vila Vals”.

Pignateli a povestit pentru Ziarul Făclia că a considerat că viziunea lui nu mai coincide cu a lui Bleonț, motiv pentru care au decis să-și separe drumurile:

„Reporter:  Se vorbește că inclusiv bagajele i le-ați dus dvs la București, pentru că el (Claudiu Bleonț – n.red) n-a vrut să plece și să-și ia lucrurile din casa la care tot dvs i-ați făcut buletin.

Mario Pignateli: Nu avea cu ce să și le ducă! El nu conduce, el nu are mașină, de aceea i le-am dus eu.

Reporter: Ce s-a întîmplat, de fapt, de ați rupt relația cu el?

Mario Pignateli: Am considerat, cum v-am spus, că viziunile noastre au devenit foarte diferite în ceea ce privește toată această situație. Am considerat că nu mai vedem lucrurile la fel. Eu, într-o echipă în care nu mă identific cu direcția aleasă, nu am ce căuta. Că trebuia să mă retrag mai din timp, perfect de acord. Mai mult decât atât, a început școala, iar copilul meu are nevoie de ceva mai multă liniște decât până acum. Dvs știți ce înseamnă o campanie, știți ce înseamnă întâlniri, știți ce înseamnă  discuții. Nu mai era locul potrivit pentru a continua acest lucru. Dacă totul se termina în 27 septembrie, era OK. După alegeri, având rezultatul pe care îl cunoaște toată lumea, a urmat și urmează această perioadă de tot felul de întâlniri, negocieri, nu sunt lucrurile clare, nu se știe ce se va întâmpla, urmează un vot în consiliu și așa mai departe. Și am considerat că acesta nu este spațiul portrivit pentru așa ceva, pentru că mi-ar deranja familia. Și-atunci s-a ajuns la acest lucru. Vă repet, însă, nu ăsta este singurul motiv. Cum am spus, felul nostru de a vedea lucrurile a devenit foarte diferit” – dialog prezentat de Ziuarul Făclia.

Gazda lui Bleonț relata despre negocierile privind formarea majorităților în forul local Beliș

Chiar dacă a fost înepărtat din casa lui Mario Pignateli, actorul Claudiu Bleonț deține un mandat de consilier local pe lista PNL, iar acesta a anunțat că nu intenționează să plece, că va continua „Proiectul Beliș”.

„(…)Postulatul lui Shakespeare: LUMEA ÎNTREAGĂ E O SCENĂ ȘI TOȚI OAMENII SUNT ACTORI… impune Omului, atât pe scena politică, cât și pe scena de teatru, Asumare și Acțiune. Această viziune, mă face să merg mai departe, să continui Proiectul Beliș”, a scris Bleonț pe pagina personală de facebook.

Între timp, PSD-istul Viorel Matiș a fost validat pentru un nou mandat de primar al comunei Beliș printr-o sentință pronunțată, joi, 15 octombrie de Judecătoria Huedin. Sentința este executorie, Matiș putând prelua noul mandat de primar, anunță tot Făclia de Cluj. Straniu  este că judecătorii Curții de Apel Cluj au menținut în 21 septembrie sentința Tribunalului prin care Viorel Matiș a fost condamnat pentru dare de mită. Sentința este definitivă și executorie, ceea ce ar fi trebuit să atragă pierderea mandatului de primar. Matiș a fost condamnat, la începutul lunii aprilie, de Tribunalul Cluj la 1,4 ani de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat pentru dare de mită.

Sursa Foto: facebook/claudiu bleont

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare