Închide

Laureat Nobel, primește mâine titlu onorific la Cluj

ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - nov. 05, 2015 0 344

Cunoscutul savant Tim Hunt, laureat cu premiul Nobel, primește mâine titlu academic onorific, la Cluj.

Tim Hunt primește mâine dimineață titlul de Doctor Honoris Causa al universității „Babeș-Bolyai”, în Aula Magna a universității. Ceremonia vine în urma propunerii formulate de reprezentanţii Facultăţii de Biologie şi Geologie din cadrul UBB, iar laudatio va fi prezentată de conferențiarul Horia Leonard Banciu. „Motivaţia acordării titlului are la bază contribuţiile remarcabile depuse de Sir Tim Hunt în domeniul Biologiei Celulare şi Moleculare”, arată UBB.

Displaying Sir Tim HUNT DHC.jpgTim Hunt s-a născut în 1943, în aproprierea orașului Liverpool, în Neston, Anglia. A primit premiul Nobel ]n 2001, pentru descoperirea proteinelor cheie ce reglează diviziunea celulară.

Pentru a face doctoratul, Hunt s-a mutat la New York, U.S.A., în 1966, unde a lucrat cu Irvin London, pentru patru luni. În 1968, Tim și-a finalizat doctoratul și s-a întors în New York, pentru a-și continua munca alături de London. Pe parcursul verii anului 1982, a lucrat în Laboratorul de Biologie Marină la Woods Hole, Massachusetts, U.S.A. Tim a descoperit moleculele numite cicline, care sunt proteinkinaze ce reglează ciclul celular. În 1990, începe să lucreze la Imperial Cancer Research Fund, acum cunoscut ca London Research Institute din Anglia.

Tim Hunt e prezent la Cluj pentru o conferință de biologie moleculară. Citește detalii:

Doi laureați Nobel vin la Cluj

Tot mâine și tot la UBB, dar trei ore mai târziu, e programată mâine încă o ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, pentru profesorul Rafiqul Gani. Titlul va fi acordat în urma propunerii formulate de reprezentanţii Facultăţii de Chimie şi Inginerie Chimică din cadrul UBB iar laudatio va fi prezentată de profesorul Vasile Mircea Cristea.
Displaying Rafiqul Gani DHC.pngRafiqul Gani este una dintre cele mai importante personalităţi din Europa şi din întreaga lume în sfera ingineriei sistemelor de proces. Este profesor în domeniul proiectării sistemelor la Departamentul de Inginerie Chimică şi Biochimică al Universităţii Tehnice din Danemarca (Technical University of Denmark, TDK) fiind directorul şi co-fondatorul Centrului de Inginerie a Proceselor Asistate de Calculator (Computer Aided Process Engineering Center, CAPEC). Preocupările sale de cercetare actuale cuprind dezvoltarea de metode şi instrumente sistematice, asistate de calculator pentru modelarea, estimarea proprietăților, sinteza şi proiectarea proceselor şi produselor chimice, precum şi integrarea instrumentelor informatice în procesele chimice, explică UBB.
Profesorul Gani a primit în acest an premiul Computing in Chemical Engineering Award din partea Institutului American al Inginerilor Chimişti (AIChE), divizia Computing and System Technology (CAST). Gani e și preşedintele Federaţiei Europene a Societăţilor de Inginerie Chimică (EFCE).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu