Lăsați icoanele unde le este locul!
OpinieSport by Catalin Suciu - iun. 27, 2022 0 354
Vorbim mereu, mai ales în ultimii ani, despre echipa națională de fotbal, echipă plină de neisprăviți, de netalentați, de jucători eșuați, de neica-nimeni în fotbalul mondial și ne raportăm la ei, comparându-i mereu cu Generația de Aur din 94, cu Hagi, Gică Popescu, Dorinel Munteanu și toți ceilalți.
Hagi a făcut blaturi ca fotbalist și antrenor, unele oribile, atât în Liga a II-a, cât și în prima ligă. Își cere sieși statui pentru ce a făcut în alte timpuri, iar acum pentru ce ar fi făcut cu Academia dumnealui, deși în peste 15 ani de academie a la Ajax sau Barcelona nu a scos UN SINGUR fotbalist. Niciunul. Pe nimeni. A umplut loturile naționale, că bine spune, dar cu mediocritate și submediocritate. Cei mai mulți care pleacă de la academia Hagi/Ovidiu în străinătate, se întorc cu dor de casă, de pământ strămoșesc. Dacă îi spui lui Hagi că nu a scos UN SINGUR fotbalist în atâta vreme, țipă cum a tipat și la unul dintre cameramanii de la meciul de retragere al lui Mutu sau începe să țină un discurs în care vorbește despre el însuși la persoana a treia.
Fabulos jucător, incontestabil fotbalist.. și acum mă uit pe YouTube la golurile și meciurile pe care le-a făcut. A fost imens ca fotbalist, dar apoi a făcut altele.
Gică Popescu a făcut blaturi ca fotbalist, iar apoi pușcărie, după niște mișmașuri cu transferuri.Munteanu, Petrescu, Dumitrescu, să îi luați pe care vreți.
Toți au fost niște blatiști, dincolo de ce au realizat jucând minunat atunci când au făcut-o cu adevărat.
Mai sunt și alții, toți campioni pe unde au fost. Un campion mânca piureul cu degetele goale, fără tacâmuri, apoi se ștergea de trening,pe care îl arunca apoi magazionerului, comandându-i să îl spele imediat. Și e mare campion. Și nimeni nu mișcă în fața dumnealui.
Altul m-a invitat, la un moment dat, la dânsul acasă, acum mulți ani, unde era un mare șef din poliție, cu care era bun prieten, și mi-a zis să scot cartele din telefoane și să le las afară, pe o măsuță, împreună cu telefoanele (aveam unul singur, un Nokia cu lanternă, cu butoane și ecranul spart), ca apoi, înăuntru, pe o altă terasă, să îmi vorbească tot în șoaptă, întrebând dacă aș putea să iau legătura cu anumiți jucători de la o echipă cu care avea meci peste câteva zile. Sau cu impresarul lor, măcar. Era un grup de jucători care se plimbau de colo-colo, că așa erau vremurile.
Eram student, nici nu știam ce se întâmplă, iar omul din fața mea era un idol al copilăriei. Un Dumnezeu, dacă vreți.
M-am făcut că nu știu despre ce vorbește și-am trecut peste. Au trecut câteva zile.
La meci, joc în deplasare, unul dintre jucătorii echipei gazdă a fost atât de bun, încât antrenorul s-a prins că e prea pregătit și l-a schimbat după vreo 30 de minute, după ce echipa acestui idol al fotbalului românesc scăpase de câteva ori spre poartă.
Antrenorul gazdelor chiar a spus la final, întrebat fiind de jurnaliști, de ce a făcut schimbare atât de repede, că: „și-a dat prea mult silința și a obosit devreme.”
Neobosite vremuri.
Când contestați burlenii, stoichiții și pe toți ceilalți, să țineți minte că icoanele pe care le venerați și azi sunt, de fapt, tot oameni.
Mai aprinși, mai impulsivi, uneori chiar isterici.
Foto: GSP.ro
