Închide

La un punct să fie eliberat din închisoare, fostul primar al Clujului Apostu rămâne după gratii

ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 25, 2016 0 282

Fostul primar din Cluj-Napoca, din nou la un punct de a scăpa de închisoare, rămâne după gratii: decizia a fost luată în urmă cu puține momente de instanța Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Sorin Apostu s-a prezentat și azi în fața instanței din Bistrița cu cererea de a fi eliberat condiționat din arest, cu recomandarea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor din penitenciar, fără succes însă; instanța a respins propunerea comisiei și a admis contestația depusă de DNA împotriva deciziei Judecătoriei Bistrița din 30 decembrie anul trecut, prin care aceasta accepta propunerea Comisiei pentru liberări condiţionate de la Penitenciarul Bistriţa și îl elibera pe Apostu din arest; decizia Judecătoriei a fost însă atacată cu apel de procurorii DNA, a fost judecată la Tribunal și astfel, astăzi, respinsă.

Dosarul a ajuns la Tribunalul Bistrița-Năsăud în 27 ianuarie, însă isntanța a amânat cauza pentru 16 februarie, apoi pentru 24 februarie, adică ieri, ca să se pronunțe doar azi.

Amintim, Apostu a fost condamnat la închisoare în 2013 după un dosar amplu pregătit de procurorii DNA și care a fost atacat în toate manierele posibile de Apostu prin avocații săi, timp de doi ani. În iulie 2014, după peripluri la Înalta Curte de Casație și Justiție, Apostu și-a și aflat sentința definitivă: ÎCCJ a mărit pedeapsa dată de Curtea de Apel Târgu Mureș – trei ani și șase luni cu executare – la patru ani și șase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Profitând de facilitățile oferite de lege pentru condamnații care scriu cărți după gratii, Apostu a scris patru lucrări științifice, astfel că i s-au redus 241 zile de pedeapsă, luând î calcul și orele de muncă prestate.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu