Închide

La 20 de ani, cel mai vechi festival de muzică electronică din țară e diseară la Cluj. Cum arăta prima ediție, din 1997

Festival by Actual de Cluj - iun. 10, 2016 0 432

Festivalul de muzică electronică Delahoya e în acest weekend la Cluj, începe diseară.

„Vor fi zeci de petreceri, pe trei scene, dar şi o competiție dedicată tinerilor DJ și un atelier de mixaj pentru cei care vor să trăiască experiența din spatele pupitrului”, promit organizatorii. Headlinerul ediției din acest an e trupa sudafricană Die Antwoord.

“Este o ediție aniversară, pentru care am încercat să găsim cel mai bun loc de desfășurare. Îl avem acum. Sala Polivalentă o să rămână casa Delahoya și în anii care urmează pentru că e locația perfectă pentru amploarea acestui eveniment. Se află într-o zonă accesibilă, sigură și cu o acustică de calitate”, spune Teodor Negrea, managing partner Delahoya.

Festivalul începe la ora 18, când pe Main Stage urcă DJ Wicked, urmat de Macanache, Golan și Șuie Paparude. Punctul culminant al serii va fi prezența trupei sud-africane Die Antwoord, al cărei show începe în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 1:30.

Horaţiu Dumitraş, fondatorul Delahoya, a vorbit astăzi despre începuturile festivalului pe dealul Hoia și evoluția acestuia în cei 20 de ani de existență: „În 1997, în pădurea Hoia, am început cu scenă care în ziua de astăzi ar fi considerată foarte mică, dar la vremea respectivă ne-am bucurat de un interes uriaş, circa 4500 de oameni, veniţi din toată ţara, la primul festival de acest gen. Lumea care ştia de muzica electronică şi de rave se bucura că exista aşa ceva în România, un loc unde putea să vină mascată, aranjată ca la Love Parade, vopsită pe păr şi cu ţepi, cum era la vremea respectivă mişcarea rave. Am dus festivalul 9 ani de zile acolo, la Hoia, după care, la un moment dat, şi din cauza vremii, fiindcă am „beneficiat” de mulţi ani de ploaie, ne-am mutat pe aeroport, unde au fost nişte ediţii interesante. Eram pe pista de rezervă, acolo instalasem scena, toţi artiştii erau fermecaţi că există aşa ceva, nici măcar în Ibiza nu există o scenă lângă pista de aterizare. Am stat trei ani acolo, până când aeroportul a trebuit să se dezvolte. Ne-am mutat în Floreşti, la centrul comercial, am avut ediţii bune, apoi pe Valea Gârbăului, încă o dată în Hoia, dar acum începem un alt nivel al festivalului, atât ca organizare, cât şi ca invitaţi. În ziua de astăzi, lumea are pretenţii, partenerii noştri au pretenţii, publicul la fel, aşa că era normal să venim în întâmpinarea lor”.

Prețul unui bilet pe zi este 49 de lei. Tichete se  pot cumpăra de AICI.

Iată cum arăta prima ediție:


Festivalul Delahoya a fost fondat în 1997 și a fost primul eveniment de gen din România; numele Delahoya a fost dat de pădurea şi dealul Hoia, care au găzduit primii nouă ani ai festivalului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu