Închide

Klaus Iohannis ii cere demisia premierului: Retrag încrederea doamnei Dăncilă, nu face faţă poziţiei de prim-ministru

ActualitateSinteză știri naționaleTop News by Catalin Suciu - apr. 27, 2018 1 202

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut public demisia premierului Dăncilă, după ce a anunţat că îi retrage încrederea pentru că nu face faţă poziţiei de prim-ministru. Vineri dimineaţa, premierul Viorica Dăncilă l-a înştiinţat pe Iohannis că nu mai merge la întâlnirea programată de la Palatul Cotroceni pe tema situaţiei tensionate dintre BNR şi Guvern, preşedintele fiind anunţat prin cabinetul său în această dimineaţă.

„Eu retrag încrederea doamnei Dăncilă. Pe 29 ianuarie guvernul a fost investit. Au trecut aproximativ trei luni de atunci, după care pot să trag o concluzie. Doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de premier al României şi transformă guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea, solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcţia de premier” a declarat preşedintele Iohannis.

„Ar fi trebuit să am o întâlnire la ora 11.00 cu doamna Dăncilă. Acea întâlnire nu s-a mai ţinut, dar asta n-are nicio importanţă şi nu schimbă cu nimic lucrurile pe care am intenţionat să le comunic astăzi românilor. Întâlnirea urma să aibă ca tema centrală conflictul intre guvern şi PSD, BNR pe cealaltă (…). Săptămâna trecută în Guvern s-a discutat un document secret, un memorandum secret pe politică externă. Asta a fost o mare greşeală, fiindcă în politică externă dacă vorbim de documente secrete trebuia să fie consultat preşedintele, lucru care nu s-a întâmplat. În Constituţie, în toate deciziile se statuează şi se ştie că este nevoie, în interesul României, de o consultare instituţională între premier şi preşedinte, că este nevoie, în interesul României, nu în interesul cuiva particular ca autorităţile publice să colaboreze loial. Aceste lucruri nu au fost înţelese de doamna Dăncilă. Doamna Dăncilă spunea aşa: jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor… suveranivatea independentţa teritorială. E jurămânitul pe care îl depunem noi şi apoi obţine demnităţi publice. Asta înseamnă nu doar că se respectă ad literam Constituţia, legile ţării, ci şi principiul colaborării loiale, deciziile CCR. Toate acestea în interesul României şi al românilor. Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid”, a explicat președintele României.

Un comentariu

  1. Dar un Președinte care ignoră și apoi derâde dorința exprimată de peste trei milioane de români, face față cerințelor poziției sale? De ce nu vrea Iohannis ca familia să fie așa cum trebuie, normală, compusă din tată, mamă și copii? Să aibă dânsul simpatii pentru stilul de viață pervers?

Lasa un raspuns pentru Mihaela

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.