Închide

Kilograme de aur și de argint în bagajul unui clujean care voia să zboare spre Filipine. Ascunsese lingouri și monede în laptop, telefon și portofel

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 03, 2020 0 261

Kilograme de aur și argint, aceasta au descoperit polițiștii de frontieră în bagajul unui clujean care voia să zboare de pe aeroportul ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

Astfel, aceștia au descoperit, ascunse în bagajele unui cetățean român, monede şi lingouri susceptibile a fi din aur şi argint, în greutate totală de aproximativ 2,7 kilograme, pe care bărbatul a încercat să le scoată ilegal din România. Monedele și lingourile au fost descoperite în 1 septembrie în jurul amiezii, când pe aeroport s-a prezentat pentru a ieși din tară, ca pasager pe ruta Cluj-Napoca – Munchen – Doha – Filipine, un cetățean român de 43 de ani. ”La controlul de securitate, lucrătorii Brigăzii Antiteroriste din cadrul Serviciului Român de Informaţii au observat că laptopul din bagajul de mână al bărbatului conţine componente necorespunzătoare. Imediat, au fost solicitaţi poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, care au efectuat un control amănunţit asupra bagajelor şi persoanei. Astfel, au fost descoperite, disimulate în laptopul, telefonul, portofelul, dar şi în bagajul de cală al bărbatului, 70 de monede şi lingouri din metal galben şi alb. În urma inventarierii bunurilor a rezultat cantitatea de 2700g metal galben şi metal alb, susceptibile a fi din aur, respectiv argint”, explică polițiștii de frontieră.

Bărbatul a declarat că a achiziționat bunurile pe parcursul mai multor ani şi deține documente de provenință pentru obiectele descoperite în urma controlului efectuat. În schimb, din cauză că bunurile susceptibile a fi aur şi argint nu au fost declarate şi depăşesc valoarea plafonului vamal admis, acestea au fost ridicate de către Biroul Vamal din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca, urmând a fi predate Trezoreriei Cluj-Napoca pentru expertizare, iar bărbatul este cercetat penal pentru tentativă de contrabandă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare