Justiția a înăsprit pedeapsa: un taximetrist de 52 de ani care a tâlhărit pe stradă o mamă cu doi copii în Florești, și o altă femeie în autobuz, va executa pedeapsa în regim de detenție, decizie definitivă
Actualitate by Actual de Cluj - feb. 19, 2026 0 116
Un taximetrist de 52 de ani din Cluj a fost condamnat ieri la închisoare cu executare pentru două acte de tâlhărie comise în aceeași zi, în Florești; decizia de ieri e definitivă, după ce pe fond scăpase cu suspendare.
Pedeapsa inițială de 2 ani de închisoare cu suspendare a fost considerată prea blândă de procurori, care au atacat decizia la Curtea de Apel; instanța aceasta a admis ieri apelul și a reevaluat încadrarea juridică și tratamentul sancționator.
Potrivit hotărârii pronunțate de Judecătoria competentă la data de 25 septembrie 2025, inculpatul a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată în formă continuată (două acte materiale), Executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de patru ani.
Instanța de fond a reținut că, în 10 ianuarie 2025, în jurul orei 16:15, bărbatul a încercat să smulgă poșeta și telefonul unei femei care se afla pe stradă, însoțită de cei doi copii minori ai săi, în vârstă de 5 și 7 ani. Tentativa a eșuat după ce victima a început să țipe, iar agresorul a fugit. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 19:40, aflat într-un autobuz, inculpatul a smuls prin violență telefonul altei femei. În încercarea de a-și asigura scăparea, a lovit-o cu cotul în zona feței, după ce aceasta l-a prins de haină. Telefonul a fost recuperat ulterior.
Deși inculpatul nu avea antecedente penale și a recunoscut faptele, instanța a subliniat gravitatea faptelor comise în spații publice, prin exercitarea de violențe asupra unor persoane vulnerabile. Totodată, judecătorul a avut în vedere situația personală a acestuia – probleme familiale, dificultăți financiare și consum abuziv de alcool – apreciind că o pedeapsă cu suspendare, însoțită de măsuri stricte de supraveghere, tratament pentru dependența de alcool și muncă în folosul comunității, este suficientă pentru reeducare.
Parchetul a atacat însă sentința, susținând că pedeapsa orientată spre minimul special și suspendarea executării nu reflectă gravitatea faptelor și perseverența infracțională demonstrată prin comiterea a două acte de tâlhărie în aceeași zi, la interval de câteva ore. Procurorii au arătat că faptele au produs teamă și nesiguranță în rândul victimelor și pot genera un sentiment de impunitate în societate dacă nu sunt sancționate ferm.
Instanța de apel a admis apelul Ministerului Public, apreciind că prima instanță nu a realizat o corectă încadrare juridică și nici o evaluare adecvată a gradului de pericol social. Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice pentru unul dintre acte, din tâlhărie consumată în tentativă la tâlhărie, și a concluzionat că tratamentul sancționator aplicat inițial a fost prea blând în raport cu gravitatea faptelor.
În motivare, judecătorii au subliniat că, deși recunoașterea și lipsa antecedentelor constituie circumstanțe favorabile, acestea au fost deja valorificate prin aplicarea procedurii simplificate și reducerea limitelor de pedeapsă. În același timp, comiterea faptelor în locuri publice și exercitarea de violențe asupra a două femei, dintre care una în prezența copiilor minori, denotă un grad sporit de îndrăzneală infracțională. ”Pentru a se reflecta gravitatea conduitei infracţionale în tratamentul de sancţionare este necesară aplicarea unei pedepse de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 32 rap. la art. 233 din C.pen. şi a unei pedepse de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. e C.pen., urmând ca pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 5 luni închisoare să fie, desigur, executată în detenţie.Un asemenea tratament de sancţionare apare a fi proporţional cu gradul de pericol social concret al faptelor comise, respectiv periculozitarea infractorului, dată fiind temeritatea infracţională de care a dat dovadă, săvârşind două tâlhării împotriva unor femei la un interval de câteva ore. Aplicarea pedepselor de 1 an şi 3 luni închisoare, respectiv 3 ani închisoare, este absolut necesară pentru a conduce la îndeplinirea scopului educativ, cât şi a celui preventiv al pedepsei”, a motivat instanța Curții de Apel
Decizia de ieri e definitivă.
