Închide

Juniorii de la Academia de Fotbal „U”-Luceafărul vor ajunge la Manchester City, sub comanda lui Guardiola. În toamnă îi vizitează Barcelona

Sport by Catalin Suciu - iul. 16, 2018 1 2814

O grupă de tineri fotbaliști de la Academia „U” – Luceafărul Cluj a câștigat un turneu la Abu Dhabi. Premiul cel mare e de neprețuit pentru copii.

Ei vor merge în luna august la Manchester și vor intra într-un program de pregătire la academia lui City. Nu e o glumă, e pe bune. Și tot la City vor fi antrenați, măcar o dată, de marele Pep Guardiola.

Stăm de vorbă cu președintele Luceafărului, Marius Stan.

„Grupa 2004 a câștigat un turneu la Abu Dhabi. Au fost 20 de echipe din toată lumea, iar la final s-au tras la sorți patru câștigătoare. După norocul pe care ni l-am făcut noi, câștigând toate meciurile, am avut și noroc la tombolă. Vom merge o săptămână la Academia lui Manchester City, toate costurile fiind suportate de ei. Am primit deja biletele de avion, acolo ne va aștepta autocarul echipei mari și ne vom antrena la academie. În protocol sunt incluse și antrenamente sub comanda lui Pep Guardiola. E un vis, vă dați seama, pentru toții copiii noștri”, spune oficialul Academiei.

Luceafărul a semnat un parteneriat cu Universitatea Cluj, iar în Anglia, cei 18 juniori vor reprezenta, practic Universitatea. „Noi suntem U Cluj acum, nu puteam schimba numele pe parcursul competițiilor. Noi reprezentăm Universitatea. Avem mai multe grupe, de la 2004 la 2009 toți sunt campioni naționali. Scopul nostru este ca ei să ajungă fotbaliști la Universitatea, iar apoi să ajungă în străinătate. Creștem și formăm campioni, asta vrem să facem. Vrem, cumva, să reușim ce face Hagi, de exemplu.”

Unul dintre pariurile Academiei U-Luceafărul e un fundaș central, Răzvan Pașcalău, care va împlini 15 ani. În prezent ar fi sub monitorizarea lui Manchester City, fiind considerat unul dintre cei mai talentați tineri fotbaliști din generația sa.

Vizita la Manchester City nu e singura veste mare pentru juniori. În toamnă, la Cluj vor veni cinci antrenori de la Academia lui FC Barcelona, „La Masia”. „Va fi un training camp în parcul Iuliu Hațieganu și copiii vor fi antrenați de cei de la Barcelona. Vă dați seama ce experiențe trăiesc la vârste atât de fragede. Este formidabil”, mai spune Stan.

 

 

Un comentariu

Lasa un raspuns pentru SMMM

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.