Închide

Jumătatea de vest a județului Cluj e sub avertizare cod galben de ninsori până mâine seară

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 07, 2021 0 171

Jumătatea de vest a județului Cluj e sub avertizare cod galben de ninsori până mâine seară, avertizează meteorologii.

Codul galben de polei și ninsoare e valabil din această seară la ora 22 până mâine seară la ora 18. În acest interval aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile și se vor acumula cantități ce vor depăși 20 de litri pe metrul pătrat, și pe arii restrânse, în special în jumătatea de sud-est, 40 l/mp. În zonele de deal și de munte și local în centrul, nordul și nord-estul țării vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și lapoviță, iar în regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile. Se va forma polei pe arii restrânse în Transilvania și Moldova.

Începând din a doua parte a zilei de astăzi vântul se va intensifica în est, sud-est, în extremitatea de sud-vest și temporar în zona montană înaltă, în general cu viteze de până la 55 km/h. Din dimineața zilei de mâine aria precipitațiilor se va restrânge spre regiunile estice și sud-estice.

În sudul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei și zona de munte vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană și submontană.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare