Închide

Jovanovic, pus la zid de Falub: “Ocaziile lor au venit de pe partea lui, e inadmisibil”

Sport by Catalin Suciu - mart. 14, 2015 0 672

Fundașul dreapta sârb Petar Jovanovic a avut o prestație jalnică în repriza secundă de la Brașov, fiind depășit în permanență de adevarsari. Până la marcarea golului, sârbul s-a întrecut în erori, cea mai mare fiind în minutul 67.

Matei a centrat prost din partea dreaptă, mingea a căzut în fața lui Jovanovic, a sărit peste el, fără ca acesta să reacționeze, Cristi Ganea a preluat balonul, i-a pasat lui Aganovic, cu călcâiul , iar acesta a nimerit bara porții lui Veselovski.
La aceeași fază s-a comportat ciudat și croatul Dino Skvorc (nr.4) care în loc să acopere zona lăsată liberă de Jovanovic (ieșit în pressing la Bencun), a preferat să se îndrepte spre locul cu mingea, spre Bencun. În felul acesta, Aganovic a apărut singur în careu, fără să fie deranjat de nimeni și a tras în diagonală, în bară.
“În repriza a doua ocaziile Brașovului au venit de pe partea dreapta, pe greșelile lui Jovanovic. Este inadmisibil să face asemenea cadouri. Nu putem câștiga în felul acesta, iar noi avem nevoie disperată de o victorie”, a punctat antrenorul lui ”U”, Adrian Falub.

 

 

Petar1JovanovicSkvorc2

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare