Închide

Jose Carreras, Doctor Honoris Causa la Cluj

ActualitateCultură by Actual de Cluj - nov. 23, 2015 0 294

Celebrul tenor Jose Carreras primește sâmbătă titlul de Doctor Honoris Causa al unei instituții de învățământ superior din Cluj, cu o zi înainte de concertul pe care l-a programat la Cluj.

Carreras primește distincția din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj sâmbătă, cu o zi înainte de concertul programat sâmbătă la Sala Polivalentă. Concertul e programat la în 29 noiembrie la ora 19, unde Carreras colaborează cu Filarmonica de Stat Transilvania, iar orchestra filarmonicii e dirijată de celebrul tenor David Gimenez.

Jose Carreras susține în noiembrie un turneu european, “A life in music – final world tour”, cu două concerte în România. Unul e în Capitală, în 26 noiembrie la Romexpo, iar celălalt – la Cluj-Napoca, trei zile mai târziu.
Concertul de la Cluj are loc în Sala Polivalentă, duminică 29 noiembrie, iar biletele au prețuri rezonabile: cele mai ieftine, de categoria V, costă 150 lei, și cresc cu câte 50 de lei în funcție de categorie, până la 350 de lei, în vreme ce biletele la zona VIP costă 500 de lei. Prețurile de la concertul din Cluj sunt ușor mai mici față de cele din Capitală: biletele în zona VIP sunt mai piperate, 650 lei, însă în rest diferența de preț e de doar 50 de lei pe categorie între cele două concerte, cu excepția celor din categoria I, unde diferența e, și aici, de 150 de lei.

José Carreras s-a născut pe 5 decembrie 1946, în Barcelona, Spania, și ajungea celebru la 28 de ani cu rolul Pinkerton din “Madame Butterfly”, la New York City Opera. José Carreras a făcut parte şi din proiectul “Cei trei tenori”, alături de Placido Domingo şi Luciano Pavarotti, cu care a început în 1990 o serie de concerte foarte populare, care au continuat până în 2003, când Pavarotti s-a retras din cauza unor probleme de sănătate.

Cariera sa cuprinde peste 60 de roluri interpretate pe marile scene muzicale ale lumii, dar şi înregistrări cu mari artişti care au activat în afara ariei muzicii clasice, precum Diana Ross, Klaus Meine, Charles Aznavour şi Sarah Brightman.

José Carreras a început să cânte la vârsta de 8 ani, când a interpretat cunoscuta arie din “Rigoletto”, de Giuseppe Verdi, “La donna è mobile”, piesa care va rămâne una dintre favoritele repertoriului său. Era fascinat de Mario Lanza, pe care îl văzuse în rolul titular al filmului “Caruso”, consacrat vieţii marelui tenor italian.

După studii la Conservatorul de Muzică din Barcelona, a debutat în 1970, cu rolul Flavio din “Norma”, de Vincenzo Bellini, cu Montserrat Caballé în rolul principal. Remarcat, a fost invitat de celebra soprană să cânte în “Lucrezia Borgia”, de Gaetano Donizetti, primind primul său rol principal – Gennaro. Şi tot alături de ea, a cântat pentru prima dată la Londra, în “Maria Stuarda”, de Gaetano Donizetti, şi apoi în alte 15 producţii.

Consacrarea internaţională a venit repede, fiind invitat pe multe dintre principalele scene lirice ale lumii. În 1972, şi-a făcut debutul american, în rolul Pinkerton din “Madame Butterfly”. A fost ovaţionat atât de public, cât şi de criticii de peste ocean. La 28 de ani interpretase deja 24 de roluri principale de tenor. Presa îl adora, iar chipul său apărea în multe publicaţii cunoscute din lume.

Diagnosticat cu leucemie, tenorul a dovedit că are o personalitate puternică: a învins aproape miraculos boala, iar, din 1988, după recuperarea sa, a înfiinţat Fundaţia Internaţională José Carreras pentru lupta împotriva leucemiei. După înfiinţarea fundaţiei, a alocat mult timp pentru strângerea de fonduri, organizând din 1995 gale live la televiziunea din Leipzig. Până în prezent, tenorul a reuşit să strângă din donaţii peste 71 de milioane de euro, după cum informează organizatorii concertului de la Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu