Închide

Jaqueline Cristian, calificare superbă în sferturile turneului Transylvania Open

Sport by Actual de Cluj - oct. 28, 2021 0 153

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a reuşit o calificare superbă în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), care are loc în BT Arena din Cluj-Napoca şi e dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, după ce a învins-o, miercuri seara, pe australianca Alja Tomljanovic cu 7-6 (5), 7-5, informează agerpres.ro.

Jaqueline Cristian (23 ani, 105 WTA) a câştigat după două ore şi 11 minute în faţa favoritei numărul cinci.

Românca a început excelent şi a condus cu 4-0 şi 5-1, dar fost egalată (5-5), ratând şi două mingi de set la 5-2. Cristian şi Tomljanovic (28 ani, 43 WTA) au ajuns în tiebreak, unde jucătoarea de la antipozi a avut 3-0, românca a câştigat cinci puncte la rând, dar Tomljanovic a egalat (5-5). Jaqueline Cristian a reuşit să câştige apoi cele două puncte care i-au adus victoria în primul set.

În actul secund s-a mers cu serviciul până la 4-3, când românca a reuşit un break, desprinzându-se la 5-3. Jaqueline Cristian nu a reuşit să încheie conturile, ratând o minge de meci la acest scor, după care Tomljanovic a egalat, 5-5. Românca şi-a făcut serviciul şi a reuşit să pună capăt partidei pe serviciul adversarei, la a patra sa minge de meci (7-5).

Reprezentanta noastră a avut 4 aşi şi 2 duble greşeli, iar Tomljanovic a încheiat cu 2 aşi şi 6 duble greşeli.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 5.800 de dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Simona Halep şi rusoaica Varvara Graceva.

În alt meci jucat miercuri, Lesia Ţurenko a dispus de Anastasia Gasanova cu 6-2, 7-5.

Rezultatele de miercuri
simplu, turu l
Simona Halep (România/N.1) – Gabriela Ruse (România) 6-1, 6-2
Anett Kontaveit (Estonia/N.2) – Aleksandra Krunic (Serbia) 6-3, 7-5
optimi
Anhelina Kalinina (Ucraina/N.8) – Anna-Lena Friedsam (Germania) 6-2, 6-2
Lesia Ţurenko (Ucraina) – Anastasia Gasanova (Rusia) 6-2, 7-5
Jaqueline Cristian (România) – Ajla Tomljanovic (Australia/N.5) 7-6 (5), 7-5

dublu, turul I
Liudmila Kicenok/Marta Kostiuk (Ucraina) – Ana Danilina (Kazahstan)/Ulrikke Eikeri (Norvegia/N.4) 6-0, 5-7, 12-10
Irina Begu/Andreea Mitu (România) – Amina Anşba (Rusia)/Anastasia Detiuc (Cehia) 6-4, 6-3
Irina Bara (România)/Ekaterine Gorgodze (Georgia) – Mona Barthel/Anna-Lena Friedsam (Germania) 7-5, 6-2

Programul de joi
Teren Central (ora 12:00)
Mona Barthel (Germania) – Marta Kostiuk (Ucraina/N.6), în optimi
Irina Bara (România) – Rebecca Peterson (Suedia), în optimi
nu înainte de ora 15:30:
Emma Răducanu (Marea Britanie/N.3) – Ana Bogdan (România), în optimi
nu înainte de ora 18:00:
Simona Halep (România/N.1) – Varvara Graceva (Rusia), în optimi
Alison van Uytvanck (Belgia) – Anett Kontaveit (Estonia/N.2), în optimi

Terenul 2 (12:00)
Alexandra Ignatik/Andreea Prisăcariu (România) – Aleksandra Krunic (Serbia)/Lesley Pattinama Kerkhove (Olanda/N.2), în sferturi
Natela Dzalamidze (Rusia)/Kaja Juvan (Slovenia) – Liudmila Kicenok/Marta Kostiuk (Ucraina), în sferturi
Alena Fomina/Ekaterina Iaşina (Rusia) – Irina Bara (România)/Ekaterina Gorgodze (Georgia), în sferturi

Nici un comentariu

Scrie un comentariu