Închide

Iohannis: În noaptea de Înviere, restricțiile de circulație vor fi ridicate, astfel ca toți să poată participa la slujbă. Nu suntem încă în punctul de a renunța complet la măsurile restrictive. Vaccinarea e singura cale de a pune capăt pandemiei

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 28, 2021 0 39

Preşedintele Klaus Iohannis a reamintit, marţi, că în noaptea de Înviere restricţiile de circulaţie vor fi ridicate şi s-a arătat convins că Biserica se va organiza foarte bine având în vedere pandemia de coronavirus.

„Ne mai despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un moment în care ne dorim cu toţii să fim alături de familie, de cei dragi sau să celebrăm Învierea Domnului mergând la Biserică. În noaptea de Înviere, restricţiile de circulaţie vor fi ridicate, astfel încât toţi cei care vor să participe la slujbele religioase să o poată face fără alte impedimente. Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine, am văzut acest lucru şi duminica aceasta, de Florii, astfel încât să fie evitate aglomeraţiile, să se respecte distanţarea fizică şi să nu se expună nimeni unor riscuri inutile. Dragi români, haideţi să fim parte a acestui efort şi în noaptea de Înviere”, a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni, conform G4media.ro.

Principalele declarații:

Ne mai despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare creștină, când ne dorim toți să celebrăm învierea Domnului
În noaptea de Înviere, restricțiile de circulație vor fi ridicate, astfel ca toți să poată participa la slujbă
Sunt convins că biserica se va organiza foarte bine, ca să fie evitate aglomerațiile, am văzut și de Florii
Haideți să fim parte a acestui efort și în noaptea de Înviere.
E al doilea an în care Paștele ne găsește într-o situație dificilă din cauza pandemiei. De data asta, veștile sunt pozitive, iar speranțele întemeiate s-au transformat în certitudini, datorită vaccinării
Avem exemplul țărilor care au vaccinat mare parte din populație. Vaccinarea înseamnă mult mai puține infectări și decese, revenirea la normalitate
Chiar dacă și la noi statisticile indică o scădere a numărului de infectări, nu suntem încă în punctul de a renunța complet la măsurile restrictive
Măsurile s-au dovedit corecte, adecvate și luate la timp
Trebuie să fim realiști și să nu ne amăgim singuri: pandemia încă nu a dispărut. Cazurile grave de la ATI și numărul deceselor ne arată că trebuie să rămânem vigilenți. Știu că e greu, că am renunțat la viața noastră obișnuită.
Vaccinarea e singura cale de a pune capăt pandemiei și de a ne recâștiga dreptul la o viață normală, fără restricții. Vă invit pe toți să vă vaccinați

Nici un comentariu

Scrie un comentariu