Închide

Iohannis, de la Cluj: „Abia aștept să treacă moțiunea, să scăpăm de PSD. Dar ce facem după?”

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 30, 2019 0 325

Președintele României, Klaus Iohannis, le-a transmis membrilor PNL din regiunea Nord-Vest, că are încredere că moțiunea de cenzură va trece, dar că este foarte important ca mai departe liberalii să demonstreze că pot să asigure o guvernare serioasă, care să schimbe fața României, cu atât mai mult cu cât românii și-au pierdut încrederea în politicieni.

„Vă spun că abia astept sa treaca moțiunea în Parlament, să scăpam de PSD”, le-a spus Iohannis liberalilor la întrunirea de la Cluj, aratându-se convins că PNL va da jos guvernul Vioricăi Dăncilă și că va câștiga fără probleme și alegerile prezidențiale, atât în primul tur din 10 noiembrie, cât și în cel de-al doilea tur, din 24 noiembrie.

Ce va face totuși PNL-ul, după ce va ajunge la putere, a întrebat Iohannis, avertizându-i pe liberali că românii și-au cam pierdut încrederea în politicieni:

„Ce trebuie făcut după ce scăpăm de acest guvern eșuat? Foarte multe lucruri. Noi știm ce trebuie, cum trebuie. Avem nevoie de investiții, de oameni competenți în administrație. De o legislație care încurajează antreprenorii, de o educație de calitate, de un sistem de sănătate publică care să-l aibă pe pacient în centru. Avem nevoie de o guvernare performantă pentru români. O astfel de guvernare poate s-o livereze PNL. Fiți pregătiti, momentul vine, și vine repede. Si voi trebuie să vă apucați de o guvernare serioasă. Pe lângă aceasta, trebuie sa câstigăm încrederea românilor. În ultimii ani, românii au fost atâta de dezamăgiți, încât mulți dintre ei cred ca în România nu mai sunt politicieni serioși. Mulți si-au pierdut încrederea în clasa politică. Mulți nu mai cred că în România se poate face ceva. Aceasta se numește o catastrofă națională. Trebuie să refacem încrederea românilor, în justiție, în săntate, în educație, în administrație. Să reconstruim România. O vom face împreună. Întrebarea legitimă. Putem? Putem, împreuna, dragii mei. Am dovdit-o. Am început foarte bine această serie de alegeri. Pe 26 mai, am câstigat enorm (alegerile europarlamentare – n.red), am ieșit pe primul loc. Am câstigat și referendumul pentru o Românie onestă cu 6,5 mil de voturi. Vom câștiga acum al doilea rând de alegeri, vom câștiga și alegerile din 2020, pentru că putem și pentru că România așteaptă de la noi soluții”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.