Inundații azi în Cluj, vremea se răcește mâine
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 10, 2016 0 2283
Ploile torențiale din ultimele ore duc la inundații masive în părți din județul Cluj, avertizează Institutul Național de Hidrologie.
Astfel, INHGA a emis azi mai multe avertizări de inundații – una pentru bazinele hidrografice Hășdate, Iara și afluenți mici ai Arieșului în aval de sectorul hidrografic Buru. „Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şicreşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție în bazinele hidrografice Hășdate, Iara și alți afluenți mici ai Arieșului aferenți sectorului aval S.H. Buru, județul Cluj”, arată INHGA, care precizează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinul hidrografic al râului Hășdate. Alt bazin afectat azi este Feneș – afluent al Someșului Mic.
De altfel ca urmare a ploilor torențiale de azi meteorologii se așteaptă la inundații în cursul acestei nopți, și mâine, pe râurile din bazinele hidrografice: afluenţii mici ai Someşului aferenţi sectoruluiDej – confluenţă cu râul Lăpuş, Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu din judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare, Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Crişul Negru, Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior din judeţele Cluj, Bihor, Hunedoara şi Arad.
În plus, avertizează meteorologii clujeni, vremea va fi instabilă și rece mâine, cu averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, care izolat pot lua aspect de vijelie. Pe spaţii mici cantităţile de apă vor depăşi 40 litri pe metrul pătrat.