Întoarcerea la comunicare. De la “plugged-in life” la mesajele sincere
SocialTop News by Catalin Suciu - oct. 11, 2015 0 467
În ziua de azi călătorim de colo -colo în grupuri și grupulețe. Plimbându-te într-o bibliotecă, într-o instituție publică sau servind un prânz într-un restaurant, vei ajunge mereu la aceeași concluzie. Suntem toți împreună, dar fiecare dintre noi e închis într-o buclă conectată cu mare grijă la display-uri mici de telefoane, la tastaruri minuscule, la emailuri și mesaje scrise din aceleași tastaturi minuscule. E ceea ce s-ar numi pe englezește “plugged-in life”.
Uităm fețele celor dragi dragi, preferând să le vizionăm online, din când în când, pe rețele de socializare, uităm să ne privim interlocutorii în ochi și, în schimb, ne chiorâm la aceleași display-uri, zapând la nesfârșit fără greșeală, de sus în jos și de la stânga spre dreapta pe pagini cu fotografii și mesaje teribile de genul “afară plouă.” E o nouă formă de-a fi singuri “împreună”. Povestim complezențe în timp ce toată atenția noastră e captată de bucla interconectată. Scrisorile sau cărțile poștale sunt o raritate și pot fi confundante cu câteva piese rare. Nu degeaba se găsesc în ambundență la târguri de antichități.
Nenea Vișan are vrafuri întregi de scrisori și cărți poștale. Și-a luat pe bani frumoși, vreo 300 de lei, un stand în târgul de la Negreni și printre piese de mobilier vechi de un secol sau lectură sovietică vinde și asemenea “hârțogării”. Zice că nici nu știe de unde le are, dar cu un leu le mărită imediat.
Luând o pauză prelungită de la tehnologie, am dat citire câtorva cărți poștale. Anonime pentru că numele sunt oarecare, dar înțesate de simbol și parfum.
De exemplu, Cristina , o școlăriță din Baia-Mare, le trimite părinților o carte poștală din Roma.
“Dragă tata Mircea, mama Dodi, Uci și Bunica,
Sînt pentru o săptămâna la Roma cu clasa mea. Am venit abia de două zile, dar din păcate plouă încontinuu. Până acum am vizitat muzeul Vaticanului cu capela Sixtină (din păcate mult prea repede pentru că am intrat la 15:00 iar la 16:45 se închidea). Mie mi-a plăcut foarte mult muzeul (unde o să mă duc vineri pentru că atunci nu avem un program și o să mă uit mai pe îndelete) și tabloul, mai bine zis peretele facut de Michelangelo pentru că figurile parcă erau vorbitoare prin expresiile fețelor, corpului. În biserica Sfântu Petru am urcat până sus , de unde am văzut Roma. O vedere minunată spre oraș. Am mai vizitat un cartier evreiesc (foarte sărac și părăginos arăta), o singogă care din păcate era închisă, fosta biserică unde a locuit Papa în Roma, San Giovani in Laterano. După ce am mâncat am făcut o plimbare prin Piața del Poppolo (..) iar la sfârșit pe Via Corso, cu cele mai multe buticuri și cele mai scumpe din Roma. Arată foarte frumos și din afară. Și voi ați fost la Roma, cred că mă înțelegeți cum mă simt.
Multe sărutări dragi. De aici cu mult drag, Cristina. Vă pup pe toți, și pe Uci și bunica!
PS: Înainte de a pleca duminică am sărbătorit și noi paștiul”
E doar una dintre cărțile poștale scoase din cutia prăfuită a timpului. O alta vine din vreme de război și evocă prietenia de netăgăduit dintre o familie de unguri și una de români. Cartea poștală e datată din 1943, atunci când Transilvania de Nord se afla sub ocupația maghiară. La vremea respectivă mai multe familii de români au ales să-și părăsească casele pentru a ajunge în teritoriu românesc.
Iată ce-i scrie Mihalyi Janos prietenului Vasile, aflat la București.
“Dragă Vasile, ne aflăm în viață sănătoși cu toți și cu amintirea că ați sosât în pace la locul tău. Am primit scrisoarea bucurat. Acum la noi tot mereu îi iarnă și frig. Și noi ne aflăm foarte bine până acuma că suntem acasă. Doar de acuma înainte nu mai știm ce va fi și te rugăm ne scrie câte o carte (carte poștală-n.r.) că noi de la tine n-am primit nimică, nicio carte până în ziua de azi. Doar eu vă scriu cu asta carte al doilea, de cum ai plecat de acasă. Și noi cu toții ne aflăm sănătoși și împreună îs și babele (…) Îți doresc și ție voie bună și sănătate. Domnul Dumnezeu vă ajute să ne vedem sănătoși și altceva nu vă mai întreb. Dumnezeu ne ajută la toți. Și te rugăm să ne scrii mereu până vei putea.
Și noi până vom fi în viață tot vom scrie câte o carte despre noi. Și noi om face ce vom putea. De noi nu griji și acum terminarăm, vă salutăm ai tăi părinți și surori. La revedere, așteptăm rezoltat.
Mihaly Janos, Kösépapsa, Ungaria
Kösépapsa e denumirea în limba maghiară a localității Apșa de mijloc, aflată în prezent pe teritoriul Ucrainei. Face parte din Maramureșul istoric.
“Cluj, 6 X 1975
Stimată tovarășă Macavei,
Colegul d-tale de liceu Cosma Gheorghe ne-a informat că dumneata și Tatulea ați reușit la facultatea de Chimie a Universității Politehnice. Dacă este așa, ne bucurăm foarte mult și vă transmitem la amândoi sincere salutări și urări de succese în învățământul superior pe care l-ați început de curând. Vă rugăm scrieți-ne. Când veniți la Cluj să ne căutați pe strada Pata 188. Ana și Vasile.
Destinatar: Macavei Alexandrina, studentă anul I Universitatea Politehnică Iași.
Putem doar presupune că mesajul reprezintă începutul unei relații de prietenie dintre patru tineri, doi clujeni și doi moldoveni. Se poate să se fi cunoscut la mare, pe litoralul românesc, la munte sau într-o excursie:)
Apropo, când le-ați spus ultima dată celor dragi că vă sunt dragi?
