Întoarcerea la bibliotecă. Un program desfășurat pe mai multe luni demonstrează că tinerii români nu și-au pierdut dragostea pentru lectură
ActualitateCultură by Catalin Suciu - iul. 31, 2015 0 347

“Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, un proiect implementat în perioada mai 2014-iulie2015 de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat, în parteneriat cu ANBPR, cu sprijinul financiar al Fondului ONG în Romania, prin Granturile SEE 2009-2014 s-a încheiat recent, iar rezulatele au fost neașteptate.
Cum se poate transforma o instituţie publică într-un spatiu în care voluntarii se simt ca la ei acasa? Peste 700 de voluntari au “testat” în ultimele 9 luni 16 biblioteci publice din ţară (Bârlad, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Focşani, Galaţi, Iaşi, Medgidia, Mediaş, Năvodari, Piatra Neamţ, Pietrari, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Vaslui), în cadrul proiectului “Raftul cu iniţiativăi! S-au implicat în activităţi care de care mai diverse, au dăruit, au învăţat şi s-au descoperit pe ei inşişi. Majoritatea sunt tineri liceeni, însă și adulții s-au implicat.
Printre programele implementate de biblioteci s-au numărat: activităţi în spitale de pediatrie în beneficiul micuţilor internaţi, amenajarea de spaţii de lectură în aer liber, de servicii de împrumut de jucării sau de împrumut la domiciliu pentru persoane care nu se pot deplasa, campanii de promovare a lecturii şi a unor cauze sociale şi ecologice, derularea unor serii de cursuri variate pentru cetățeni, de la limbi străine la cursuri de fotografie, reciclare, creativitate sau gestionarea relațiilor cu copiii, organizarea de cluburi pentru adolescenţi, pentru părinţi sau chiar pentru persoane afectate de cancer, promovarea lecturii în spații neconvenționale şi multe altele.
Lecţiile învăţate de bibliotecari pe parcursul lunilor în care au recrutat, motivat şi supervizat aceşti voluntari au fost date mai departe personal de 7 promotori selectați din rândul celor 31 de bibliotecari instruiți în proiect. Promotorii, însoțiți de multe ori de voluntari, au realizat vizite la biblioteci de toate mărimile din 46 de localităţi şi 18 judeţe, ducând mai departe povestea proiectului, explicând conceptul de Bibliotecă V, dând exemple concrete din programele deja implementate de ei și stimulând interesul și motivația instituțiilor vizitate, generând inspirație și încredere pentru a replica modelul.
Câteva cifre
711 voluntari implicaţi, din care peste 70 din grupuri vulnerabile;
peste 16600 de ore de voluntariat
peste 20100 de cetăţeni care au participat direct la activităţile generate cu ajutorul voluntarilor, din care peste 3600 de persoane vulnerabile;
peste 100 de parteneriate încheiate de biblioteci cu alte instituţii sau ONG-uri;