Închide

Institutul Național de Statistică: Câștigul salarial mediu net a crescut în decembrie cu 234 de lei, comparativ cu luna precedentă

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 11, 2022 0 139

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 6.327 lei, în luna decembrie, cu 383 lei (+6,4%) mai mare decât în luna noiembrie, iar câştigul salarial mediu nominal net s-a situat la 3.879 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 234 lei (+6,4%), a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (10.534 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.922 lei).

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,2%. Indicele câştigului salarial real a fost 99,1% pentru luna decembrie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 105,6% pentru luna decembrie 2021 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 240%, cu 12,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2021.

În luna decembrie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului,cu 48,3%, în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 42,9%, şi în extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, între 27% şi 32,5%.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie 2021 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii economice, de şomajul tehnic sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente (-8%), respectiv în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor) (-0,1%) .

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+0,6%). Câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-1% ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,1%)

Nici un comentariu

Scrie un comentariu