Închide

Începe festivalul de Film Comedy: câte filme vezi, unde și cu cât. A rămas o necunoscută: bugetul

ActualitateTop News by Kristina Reştea - oct. 06, 2014 0 237

 

Festivalul „micde film al orașului, construit în jurul temei „Comedy”, aduce la această ediție 147 de proiecții, în șase secțiuni, 8 filme în competiția internațională și focus pe producții din Germania și Olanda, au anunțat organizatorii în săptămâna în care debutează evenimentul. Festivalul se desfășoară cu filme la cinematografele Florin Piersic și Victoria, dar ajunge cu evenimente la Teatrul Național, la Opera Maghiară sau în cafenele.

Cea de-a șasea ediție a Comedy Cluj se desfășoară în perioada 10-19 octombrie. Cele aproximativ 150 de producții sunt programate în mai multe secțiuni: Competiția Internațională și Competițiile de Scurtmetraj Independent și Studențesc, Comedy-Panorama, Comedy-Drama Around the World, Docu-Comedy. Peste 100 de invitați sunt așteptați la Cluj de-a lungul celor 10 zile de festival.

Vezi AICI care sunt lungmetrajele înscrise în competiția oficială

Bugetul acestei ediții este sub cel de anul trecut, însă organizatorii nu au precizat o cifră. „Bugetul e mai mic, dar e greu de spus exact unde suntem. În contextul în care fondurile de marketing se taie peste tot, în zona privată, ne-am reorientat și o parte dintre cei care sprijină festivalul nu o fac cu bani cash, ci cu diverse produse și servicii de care e nevoie”, a explicat Horațiu Dan, directorul festivalului.

Principalele locații ale Festivalului vor fi cinematografele din centrul orașului: “Florin Piersic” și “Victoria”. O serie de evenimente se vor desfășura și în Sala Mare a Casei TIFF precum și la Universitatea Sapienția. Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, locul unde a avut loc prima proiecție cinematografică din istoria orașului, va găzdui anul acesta unul dintre workshop-urile. Sunt programate evenimente în cluburile Charlie Pub și The Soviet.

Prețurile biletelor rămân la același nivel ca anul trecut, au mai precizat organizatorii: 9 lei – preț standard și 7 lei pentru un bilet cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari. Accesul la workshopuri este gratuit. “Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană.

Actorul Victor Rebengiuc este cel care va primi Premiul de Excelență al celei de-a VI-a ediții a „Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj”. Evenimentul va fi marcat prin proiecția specială a filmului „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981) programat vineri, 17 octombrie, ora 18:30 la Cinema Victoria în prezența actorului.

Ce evenimente extra-cinema vin la Comedy:

Duminică, 12 octombrie, de la ora 19:30, “Seară de Jazz și Comedie pe piesele lui Frank Sinatra”, alături de Gabriel Farkas & His Band (Budapesta). Actor și muzician de succes, Gabriel Farkas readuce în lumina reflectoarelor farmecul muzicii secolului 20 supranumit “Secolul American”. Spectacolul său este un tribut adus lui Frank Sinatra într-un mix de jazz și stand-up comedy armonios orchestrate. Evenimentul este organizat în colaborare cu Transilvania Jazz Festival și are loc la Opera Maghiară

Spectacol de dans contemporan “Carmina Burana”, producție a companiei israeliene Kamea Dance, are premiera pe scena Teatrului Național marți, 14 octombrie, de la ora 19:30, după un turneu internațional în cadrul unor festivaluri de dans din Europa, America de Sud, China sau India, reprezentația “Carmina Burana.

Joi, 16 octombrie, de la ora 20:00, spectacolul “Carpathian Garden” ajunge la cinema Victoria pentru premiera clujeană. O comedie realizată de Tudor Aaron Istodor și Radu Iacoban.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.