Închide

Incendiu la o casă din Mihai Viteazu. Un bărbat a ajuns la spital. Ar fi încercat să aprindă focul din sobă cu benzină

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 16, 2022 0 103

Incendiu sâmbătă seara în comuna Mihai Viteazu, din județul Cluj. Un bărbat a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit din localitatea Mihai Viteazu. Apelul de urgență s-a înregistrat în jurul orei 19.30, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD. Pompierii au găsit o încăpere a casei de locuit, cu o suprafață de aproximativ 20mpp, cuprinsă de flăcări și un bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, care prezenta arsuri la nivelul membrelor inferioare și superioare. Acestuia i s-a acordat primul ajutor calificat de către echipajul SMURD, fiind apoi transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Bărbatul era în stare de conștiență și era cooperant.

Pompierii au stins incendiul în scurt timp după sosirea la locul intervenției, fiind evitată propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit.

Din primele cercetări se pare că incendiul a pornit de la folosirea unor substanțe inflamabile pentru a aprinde focul din sobă”, a transmis ISU Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu