Accident rutier grav în Dej. Mai mulți adolescenți au fost preluați de echipajele de urgență
ActualitateTop News by Actual de Cluj - oct. 16, 2022 0 651
Accident grav azi-noapte, la Dej, pe strada Dobrogeanu Gherea.
„Apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 04:30, iar la fața locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și două echipaje SAJ.
Salvatorii au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, iar înăuntrul acestuia se aflau doi tineri încarcerați și alți trei care necesitau extragerea cu echipamentele speciale. Cele cinci victime erau în stare de conștiență, prezentau multiple traumatisme și erau necooperanți.
Pompierii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul și a extrage șoferul și pasagerul din față dreapta, precum și pe cele trei victime care se aflau pe bancheta din spate. Aceștia au fost preluați de către echipajele SMURD și SAJ și au fost transportați la Spitalul Municipal Dej.
Un alt băiat, de aproximativ 14 ani, a fost preluat de un echipaj SAJ, din altă locație, și a fost transportat la spital. Ulterior, o autospecială de transport personal și victime multiple, din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca, a transferat doi băieți și o fată, de aproximativ 14 ani, la unitatea de primiri urgențe din municipiul Cluj-Napoca”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
„Rezistă de mult timp, șmecherii din Cluj sunt de partea lui” / Rețea de trafic de droguri sintetice, desființată de DIICOT Cluj: pedepse cu închisoarea pentru 4 / Unul dintre inculpați vindea zilnic „legale” în cartierele orașului
iun. 10, 2026 0
-
”Ediția de vară” a probabil celui mai longeviv târg din România, cel din localitatea clujeană Negreni, are loc în acest weekend
iun. 10, 2026 0
