Incendiu în centrul Clujului în această dimineață, 11 evacuați, 2 duși la spital
Actualitate by Actual de Cluj - mai 01, 2026 0 354
Un apartament de pe strada Cuza Vodă din Cluj-Napoca a luat foc în această noapte; la fața locului au ajuns pompierii, la ora 5 dimineața.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara, o ambulanță SMURD și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță. Pompierii au pătruns imediat în apartamentul inundat cu fum, de unde au evacuat rapid cinci persoane. Două dintre acestea – un bărbat de aproximativ 20 de ani, respectiv o femeie de aproximativ 55 de ani – prezentau diferite arsuri și au primit îngrijiri medicale. Ulterior, ambele victime au fost transportate la spital.
Pompierii relatează că flăcările s-au manifestat la nivelul unei singure camere, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați. ”Casa scării a fost parțial inundată cu fum, asftel că șase persoane s-au autoevacuat în timp util, ca măsură de precauție. Forțele noastre au stins incendiul în limitele găsite și au efectuat ulterior verificări și la celelalte apartamente din bloc. Din fericire, nu au fost raportate alte probleme”, spune purtătorul de cuvânt Paul Olar. Acesta adaugă că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei neglijențe privind fumatul.
Foto arhivă
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Americanii de la Emerson au tăiat peste 200 de posturi în România şi în 2025, la fel ca în 2024, şi au raportat un profit net de peste 2 ori mai mare, de 270 mil. lei. Rata de creştere a cifrei de afaceri a frânat anul trecut la mai puţin de 4%, până la 2,41 mld. lei
iul. 13, 2026 0
-
VIDEO/Control cu cameră pornită la Cluj/Filmarea cu „groapa ilegală” de la Cluj, publicată de Diana Buzoianu/Ministra Mediului spune că a surprins live descărcări de deșeuri în zona Mihai Viteazul-Turda/În paralel, Garda de Mediu a deschis un dosar penal/Terenul unde se aruncă gunoi aparține de o instituție condusă de un membru USR Turda
iul. 13, 2026 0
