Închide

Incendiu dramatic în Dej, fumul gros e vizibil din Gherla, o hală a luat foc, risc de prăbușire, pompierii desfășoară forțe ample

ActualitateTop News by Actual de Cluj - mai 12, 2022 0 663

Incendiu dramatic în Dej, fumul gros e vizibil din Gherla.

Incendiul se manifestă la o hală a unui producător de cauciucuri din Dej, la fața locului au ajuns de urgență pompieri din Dej, Cluj-Napoca și Turda. ”În momentul sosirii pompierilor flăcările se manifestau cu violență”, a relatat purtătorul de cuvânt al pompierilor Andrei Biriș. ”Operațiunile de stingere desfășurate la fața locului sunt solicitante pentru forțele de intervenție având în vedere că pereții halei și acoperișul prezintă pericol de prăbușire”.

La fața locului au fost dislocate patru autospeciale pentru stins incendii, trei autoscări și un echipaj SMURD de prim-ajutor. Totodată au fost solicitate o autospecială pentru stins incendii din cadrul Detașamentului Beclean a ISU Bistrița Năsăud și două cisterne cu apă ale Primăriei Dej. Preventiv a fost dislocat la fața locului și un echipaj SMURD, iar până în aceste momente nu au fost persoane care să solicite consult medical.

Publicația gherlainfo.ro arată că fumul e vizibil din Gherla.

 

UPDATE ora 13:

Incendiul se manifesta în continuare cu violență, o parte din structura halei s-a prăbușit și există pericol de prăbușire totală. Pompierii intervin pentru limitarea propagării flăcărilor și pentru împiedicarea extinderii acestora la o hală situată în apropierea acesteia. ISU a emis și o avertizare care a ajuns pe telefoanele mobile ale oamenilor din zonă, în care aceștia sunt sfătuiți să închidă ușile și ferestrele, să astupe gurile de aerisire și să oprească funcționarea instalațiilor de ventilație sau climatizare, și să lase libere căile de acces pentru forțele de intervenție.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu